În perioada interbelică, arhitectura politică a României a fost guvernată de una dintre cele mai liberale constituții din Europa acelei vremi: Constituția din 1923 . Pilonul central al administrării statului era Guvernul , instituția care deținea frâiele puterii executive și care trebuia să echilibreze autoritatea monarhului cu voința reprezentanței naționale. Cum se forma un guvern în acea epocă, cine putea deveni ministru și care era relația dintre Rege și Consiliul de Miniștri? Vom analiza în detaliu mecanismele care au definit guvernarea României Mari. 1. Definiția Puterii Executive: Guvernul „în numele Regelui” Conform Articolului 92 din Constituția din 1923, mandatul guvernului era clar definit: „Guvernul exercită puterea executivă în numele regelui” . Deși monarhul era simbolul unității și deținea prerogative importante, gestiunea curentă a treburilor statului revenea miniștrilor. Consiliul de Miniștri Sistemul politic nu era doar o ierarhie, ci un corp colectiv. Miniștri...