Liga statelor din Europa Răsăriteană

    🌐 1. Inițiatorii proiectului: Meierovics și Take Ionescu

Proiectul unei Ligi a statelor din Europa Răsăriteană a avut doi promotori principali:

• Zigfrids Meierovics, ministrul de externe al Letoniei, responsabil pentru componenta baltică;

• Take Ionescu, reprezentantul României, care a susținut ideea unei cooperări regionale în sud‑estul Europei.

Take Ionescu nu concepea extinderea uniunii până la țărmul estic al Mării Baltice, considerând că România trebuia să se concentreze asupra regiunii dunărene și balcanice.

🇫🇮 2. Sprijinul Finlandei și viziunea lui Meierovics

Proiectul a primit un sprijin puternic din partea Finlandei, prin ministrul de externe Rudolf Holsti.

În concepția lui Meierovics, Liga ar fi trebuit să includă:

• Finlanda

• Estonia

• Letonia

• Lituania

• Polonia

• România

• Ucraina

• Bielorusia

Țările Antantei au privit favorabil inițiativa, considerând că o astfel de alianță ar putea:

• opri răspândirea bolșevismului spre Europa Occidentală,

• limita expansiunea politică și economică a Germaniei în estul continentului.

⚖️ 3. Obstacolele majore: lipsa unei poziții comune a marilor puteri

În ciuda motivațiilor politice, militare și morale, proiectul nu a avansat la nivelul așteptărilor.

În vara anului 1920, marile puteri nu aveau încă o poziție clară față de Rusia sovietică:

• Marea Britanie (Foreign Office) susținea negocierea disputelor cu Rusia;

• Franța refuza dialogul cu bolșevicii;

• Statele Unite pledau pentru menținerea integrității teritoriale a Rusiei și pentru soluții diplomatice.

Această lipsă de coerență a făcut imposibilă o strategie comună în Europa de Est.

🧭 4. Politica statelor mici: interese naționale și tentațiile Moscovei

Statele mici din regiune au adoptat politici strict naționale.

Guvernul bolșevic le-a oferit:

• tratate de pace,

• recunoașterea frontierelor,

• garanții bilaterale avantajoase.

Într-un context internațional confuz, aceste oferte au fost greu de refuzat.

Un raport al legației române de la Stockholm sublinia că nici în primăvara anului 1920 nu exista o poziție comună în rândul statelor nordice limitrofe Rusiei privind combaterea bolșevismului.

❄️ 5. Eșecul conferinței de la Helsinki

Deși exista dorința declarată de a crea o unitate de acțiune, conferința de la Helsinki a eșuat.

Ministrul de externe suedez i-a spus diplomatului român Arion că:

• exemplul Estoniei, care semnase pacea cu Rusia,

• va fi probabil urmat de Finlanda, Letonia și Polonia.

Această tendință de normalizare bilaterală cu Moscova a subminat definitiv ideea unei ligi regionale anti‑bolșevice.

🔚 Concluzie

Proiectul Ligi Est‑Europene a fost o inițiativă ambițioasă, susținută de diplomați vizionari precum Meierovics, Holsti și Take Ionescu.

Totuși, lipsa unei poziții comune a marilor puteri, interesele divergente ale statelor mici și presiunile sovietice au făcut imposibilă realizarea unei alianțe regionale capabile să stabilizeze Europa de Est în perioada postbelică.

 

Sursa: Silviu Miloiu, România și Țările Baltice în perioada interbelică