Istoria nu este doar o înșiruire de date și bătălii, ci și un tablou viu, colorat, în care hainele povestesc despre statutul social, bogăție și momentele de cumpănă ale vieții. În secolele XVI-XVII, vestimentația românească era o oglindă fidelă a ierarhiei sociale, de la strălucirea brocartului de aur purtat de domnitori, până la nuanțele terne ale straielor țărănești.
1. Negrul: De la Doliu la Luxul Catifelei
În trecutul românesc, negrul nu era doar culoarea tristeții, ci și una a prestigiului, atunci când materialul era de import.
Simbolul Doliului: Dimitrie Cantemir notează că boierii purtau haine negre la moartea domnului până la învestirea succesorului. Văduvele purtau veșminte negre „precum călugărițele”, iar caii dregătorilor militari morți erau acoperiți cu postav negru.
Negrul de Lux: Catifeaua neagră era un bun de preț. Mihai Viteazul cerea scutirea de vamă pentru acest material cumpărat de la Veneția. Maria, fiica lui Ieremia Movilă, păstra în sipete valuri de catifea neagră și cafeniu-închis, semn al unei eleganțe sobre și costisitoare.
Varianta Populară: La țărani, negrul se regăsea în cușmele de blană sau în hainele de lână groasă și „păroasă”, vopsite artizanal.
2. Albul și Galbenul: Puritate și Opulență Aurie
Albul era adesea asociat cu momentele de trecere și cu puritatea, în timp ce nuanțele de galben și auriu erau rezervate ceremoniilor de stat.
Vălul de Mireasă: După cununie, capul miresei era acoperit cu un văl alb, semnul distinctiv al femeii măritate.
Măreția Domnească: La intrarea în Alba Iulia (1599), Mihai Viteazul a uimit prin contrastul dintre mantia albă brodată cu vulturi de aur și cizmele din piele galbenă.
Brocartul de Aur: Vasile Lupu și Matei Basarab purtau haine din brocart de aur, împodobite cu perle și pietre scumpe. Descoperirile arheologice de la Probota și Voroneț confirmă existența anterielor din mătase cu fir de argint aurit, purtate chiar și în mormânt de marii vornici.
3. Roșul: Culoarea Puterii și a Sărbătorii
Roșul era, fără îndoială, culoarea dominantă a epocii. Asociat cu luxul și fastul, roșul beneficia de cea mai bogată terminologie cromatică: ghiurghiuliu, cărămiziu, nărămziu sau turungiu.
Piese Identificate: Arheologia a scos la iveală piese fascinante, precum scufia de catifea roșie a lui Bogdan al III-lea (Putna, 1517) sau bonetele de mătase roșie găsite la Suceava și Siret.
Moda Doamnelor: Rochiile din mătase vișinie sau corsajele roșii cu pasmanterie din fir de aur erau la mare preț în rândul soțiilor de boieri, fiind adesea asortate cu pălării de catifea împodobite cu blană de samur.
4. Verdele și Albastrul: Culori Rare și Prețioase
Deși prezente, verdele și albastrul erau utilizate cu mai multă reținere decât roșul sau auriul.
Verdele: Era întâlnit la haine exterioare (feregele, dulame, mantii). Un exemplu remarcabil este conteșul din catifea verde cu care a fost înmormântată o femeie la Mănăstirea Dragomirna.
Albastrul Regal: Considerat o culoare divină, albastrul apare rar. O piesă de excepție este caftanul lui Neagoe Basarab, din catifea albastru-cobalt cu motive din fir de aur, piesă transformată ulterior în acoperământ liturgic la Mănăstirea Bistrița.
5. Calitatea Culorii: Granița dintre Sărac și Bogat
Spre deosebire de Occidentul medieval, unde galbenul sau verdele puteau avea conotații negative (asociate cu bufonii sau trădarea), în spațiul românesc nu existau „culori infamante”. Toată lumea iubea culoarea.
Diferența majoră nu stătea în culoarea aleasă, ci în luminozitatea și stabilitatea ei:
Elite: Culori vii, strălucitoare, obținute prin vopsele scumpe pe țesături de mătase, catifea sau postav fin.
Poporul de rând: Nuanțe palide, „spălăcite”, rezultate din pigmenți naturali aplicați pe lână sau in. Sub soare și după spălări repetate, hainele acestora deveneau terne, în tonuri de gri și cafeniu.
Sursa: Maria Magdalena Gorovei, Viata cotidiana in evul mediu romanesc
Comentarii
Trimiteți un comentariu