Securitatea națională și protecția demnitarilor nu sunt concepte moderne; ele s-au născut odată cu statul român modern. Evoluția unităților de elită ale armatei a mers mână în mână cu transformările politice, de la entuziasmul unirii lui Cuza, până la rigoarea domniei lui Carol I.
1. Batalionul 1 Tiraliori: Prima Gardă de Elită
La 1 iulie 1860, Alexandru Ioan Cuza punea bazele primei unități moderne de protecție prin Ordonanța nr. 63. Aceasta a fost nașterea Batalionului 1 Tiraliori, o unitate de elită cu misiuni precise:
Protecția fizică: „A apăra curtea princiară și pe Înălțimea Sa Domnitorul Țării”.
Securitatea instituțională: Paza Ministerului de Război și a altor clădiri strategice.
Protocol: Participarea la ceremoniile oficiale ale tânărului stat.
Unitatea era impresionantă pentru acea vreme: 32 de ofițeri și 886 de soldați, organizați în 8 companii. În 1861, odată cu mutarea sediului de la Iași la București și fuziunea cu unitățile muntene, batalionul devine Batalionul 1 Vânători, nucleul trupelor de gardă ale armatei române.
2. Arhitectura Securității: Cine îi păzea pe demnitari?
În afara Vânătorilor de Gardă, un întreg aparat de siguranță asigura liniștea statului:
Siguranța Statului: Brațul contrainformativ, condus de Ioan G. Valentineanu.
Prefectura Poliției Capitalei: Sub comanda lui Alexandru V. Beldiman, responsabilă de ordinea publică în București.
Comenduirea Garnizoanei București: Sub conducerea colonelului Alexandru Zefcari, coordona toate trupele din capitală (cu excepția gărzii domnești).
3. 1866: Căderea și „Dezonoarea” Batalionului 1
Lovitura de stat de la 11 februarie 1866, care a dus la abdicarea forțată a lui Cuza, a avut un impact devastator asupra unității de gardă. Deoarece soldații Batalionului 1 Vânători nu au reușit (sau nu au putut) să protejeze domnitorul în acea noapte, unitatea a fost considerată „dezonorată”.
Ca urmare, Locotenența Domnească a înființat Batalionul 2 Vânători la 1 martie 1866. Acesta a preluat toate privilegiile și misiunile de gardă, în timp ce vechiul Batalion 1 a fost retrogradat la rangul de unitate de linie (deși și-a păstrat statutul calitativ de trupă de elită).
4. Spionajul în Exil: Supravegherea lui Cuza
O pagină mai puțin cunoscută a istoriei noastre este „vânătoarea de informații” declanșată de noul regim împotriva fostului domnitor. Principele Carol I, deși un lider echilibrat, se temea de o revenire a lui Cuza pe tron.
Serviciile de siguranță au organizat o rețea de supraveghere internațională:
Viena și Paris: Agenți români raportau permanent fiecare deplasare, întâlnire și discuție a lui Cuza în exil.
Refuzul lui Cuza: Deși în 1870 românii l-au ales deputat de Mehedinți în semn de respect, Cuza a refuzat demnitatea și s-a angajat public să nu revină în țară pentru a nu crea tulburări politice.
În ciuda acestui gest de onoare, „umbrele” serviciilor de siguranță l-au urmărit pe cel care a unit Principatele până la moartea sa în exil.
Sursa: Dan Nita, Istoria serviciilor de protectie romanesti
Comentarii
Trimiteți un comentariu