Arhitectura vernaculară din spațiul românesc se definește prin echilibrul dintre funcționalitate și estetică, fiind rezultatul unei experiențe milenare de construcție.
1. Clasificarea după Elevație (Niveluri)
A. Casa pe un singur nivel
Este cel mai vechi tip de construcție, întâlnit pretutindeni. Dezvoltarea ei s-a făcut exclusiv pe orizontală, trecând prin mai multe etape:
Casa monocelulară: O singură încăpere care servea drept locuință, bucătărie și spațiu de dormit.
Casa cu două încăperi: A evoluat rapid, adăugând o tindă (spațiu de trecere/anexă) sau o cămară. Acest model este un fenomen cultural european, fiind regăsit în întreg spațiul balcanic și central-european.
Casa cu trei încăperi: Devine modelul dominant în secolul al XIX-lea. Planul cuprinde: tinda (la mijloc), camera de locuit și „camera dinainte” (odaia bună, folosită pentru oaspeți sau zestre).
Casa cu patru încăperi: Apare prin compartimentarea tindei, rezultând un celar (cămară pentru provizii).
B. Casa pe două niveluri
Specifică zonelor subcarpatice (Gorj) și ulterior Transilvaniei (Mărginimea Sibiului), această casă a apărut din nevoi economice.
Nivelul inferior (Pivnița): Construit de obicei din piatră, destinat depozitării vinului și fructelor (mai ales în regiunile viticole).
Nivelul superior: Destinat locuirii, adesea prevăzut cu un foișor sculptat la care se ajunge printr-o scară exterioară.
2. Materiale de Construcție: Dialogul cu Natura
Materialele folosite reflectă „legea mediului înconjurător”, adaptându-se resurselor locale:
| Zonă Geografică | Material Pereți | Material Acoperiș |
| Munte | Lemn de molid (bârne rotunde sau fasonate) | Șindrilă (din lemn) |
| Deal | Lemn de stejar | Paie sau stuf |
| Câmpie | Nuiele împletite cu lut (paiantă) sau lut cu pleavă | Paie, stuf sau olane (Dobrogea) |
| Zone urbane/influențate | Cărămidă (din sec. XIX) | Țiglă ceramică |
3. Structura și Elementele Arhitecturale
Temelia și Prispa
Inițial, casele erau așezate direct pe bolovani mari la colțuri. Ulterior, s-a trecut la zidărie din piatră legată cu lut sau var.
Prispa (târnațul/sala): Este elementul cel mai spectaculos al casei românești. Rezultată din lărgirea temeliei și prelungirea streșinii, prispa protejează pereții de ploaie și soare, oferind totodată un spațiu de socializare decorat cu stâlpi ciopliți.
Acoperișul
Forma sa depinde direct de climă:
În patru ape: Mai stabil în zonele cu vânturi puternice sau precipitații mari (acoperișuri foarte înalte).
În două ape: Mai simplu, întâlnit în zonele unde influența urbană a pătruns mai devreme.
4. Tranziția spre Modernitate
Începând cu secolul al XX-lea, materialele industriale (betonul, BCA-ul, tabla) și planurile complexe de inspirație urbană au început să înlocuiască tehnicile tradiționale. Deși confortul a crescut, s-a pierdut adesea armonia formelor arhitecturale românești, casa tradițională rămânând astăzi mai mult un simbol de patrimoniu decât un model de locuire activă.
Sursa: Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor
Comentarii
Trimiteți un comentariu