Procesul de modernizare a României, început prin Unirea de la 1859, a fost însoțit de o transformare demografică remarcabilă. Într-o jumătate de secol, țara și-a dublat aproape numărul de locuitori, trecând prin schimbări structurale profunde, de la urbanizarea accelerată a porturilor dunărene până la lupta sistemică împotriva analfabetismului.
1. Evoluția Populației: Un Salt de 50 de Ani
Între 1859 și 1912, România a înregistrat o creștere constantă și viguroasă a numărului de locuitori. Dacă în anul Unirii populația era de sub 4 milioane, în pragul Primului Război Mondial aceasta depășea deja 7 milioane.
Repere demografice cheie:
1860: 3.917.541 locuitori
1877: 4.479.813 locuitori
1899: 5.956.690 locuitori
1912: 7.160.682 locuitori
Densitatea populației a crescut de la 33 loc/km² (1859) la 50 loc/km² (1906). Deși România era o „țară mică” în comparație cu imperiile vecine (Germania sau Austro-Ungaria), ea deținea o poziție dominantă în Balcani, având o populație mult mai mare decât Bulgaria, Serbia sau Grecia.
2. Urbanizarea și „Saltul” Porturilor Dunărene
Deși România rămânea o țară preponderent rurală (peste 80%), orașele au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Populația urbană a crescut cu 90% în doar patru decenii.
| Oraș | Populație 1859 | Populație 1899 | Creștere |
| București | 121.734 | 276.178 | +126% |
| Brăila | 15.767 | 56.330 | +257% |
| Galați | 26.050 | 62.545 | +140% |
| Constanța | - | 12.725 (1899) | Port strategic |
Această explozie urbană, vizibilă mai ales în porturile Dunării, a fost alimentată de comerțul intens și de migrația de la sat la oraș. În contrast, orașe precum Iași sau Botoșani au avut ritmuri mai lente de creștere, cauzate de deplasarea centrelor economice spre sud și București.
3. Dinamica Vitalității: Natalitate mare, Mortalitate pe măsură
România se afla la sfârșitul secolului al XIX-lea într-un regim demografic de tip tradițional:
Natalitate: 40,2‰ (printre cele mai mari din Europa, după Rusia).
Mortalitate: 30,6‰ (nivel ridicat, influențat de igienă și boli).
Spor natural: 13,2‰ (un excedent vital sănătos).
Mortalitatea infantilă rămânea marea problemă a societății: aproximativ 20-25% dintre copiii născuți vii mureau înainte de a împlini un an. Cele mai afectate erau județele din Moldova (Suceava, Iași, Fălciu), în timp ce zona subcarpatică și Oltenia prezentau o vitalitate mai mare.
4. Structura Socială: O Populație Tânără
Recensământul din 1899 ne arată o Românie „tânără”:
40% din populație avea sub 15 ani.
Doar 5,3% aveau peste 60 de ani (cel mai mic procent din Europa).
Raportul pe sexe: 106-107 băieți la 100 de fete (influențat și de imigrația masculină).
5. Lupta cu Analfabetismul: Progresul Lent al Instrucției
În 1899, situația educației era dramatică: 78% din populație era analfabetă. Totuși, eforturile statului începute de Cuza au dat roade treptat:
La orașe, aproape jumătate din populație (49,4%) știa carte.
În 1912, procentul general al știutorilor de carte a urcat la 39,3%.
Bucureștiul și Iașiul au devenit poli de excelență academică. În 1897, Universitatea din București număra peste 2.100 de studenți, majoritatea la Facultatea de Drept, urmată de Medicină și Litere.
Sursa: Coord. Gheorghe Platon, Istoria românilor, Vol. VII, TOM. II
Comentarii
Trimiteți un comentariu