Tipografia românească are un parcurs fascinant, strâns legat de evoluția culturală, religioasă și politică a spațiului românesc. Deși începuturile ei sunt adesea privite prin prisma influențelor externe, ele marchează un moment decisiv în formarea identității culturale locale.
Primele tipărituri: cărțile slavone și rolul lui Macarie
La începutul secolului al XVI-lea, în Țara Românească și Moldova funcționau tipografii dedicate tipăririi cărților în limba slavonă, limba oficială a cultului ortodox. Prima carte tipărită pe teritoriul Țării Românești este Liturghierul finalizat la 10 noiembrie 1508, în timpul domniei lui Mihnea cel Rău. Au urmat Octoihul (1510), tipărit sub Vlad cel Tânăr, și Evangheliarul din 1512, realizat în vremea lui Neagoe Basarab.
Toate aceste lucrări au fost tipărite de Macarie, un meșter originar din Muntenegru, format în tradiția tipografică slavă. După ce tipărise la Cetinje între 1493 și 1495, Macarie a fost nevoit să părăsească Muntenegru din cauza expansiunii otomane. Ajuns în Țara Românească alături de Maxim Brancovici și Solomon Cernoievici, el a contribuit la înființarea unei noi tipografii, probabil adusă din Veneția, unde s-au realizat primele cărți bisericești pe baza manuscriselor slavone locale.
Reînvierea tipografiei la Târgoviște
După o pauză de peste trei decenii, activitatea tipografică slavă a fost reluată în 1545 la Târgoviște, sub conducerea tipografului sârb Dimitrie Liubavici, nepot al cunoscutului tipograf venețian Bodijar. Această etapă marchează consolidarea tradiției tipografice în Țara Românească.
Diaconul Coresi și începuturile tiparului românesc
A doua jumătate a secolului al XVI-lea aduce un moment de cotitură: apariția tipografiei românești la Brașov, sub conducerea diaconului Coresi, venit din Țara Românească. Sub influența comunității săsești protestante, Coresi tipărește primele cărți în limba română, cu scopul de a facilita accesul românilor la texte religioase în limba lor.
Deși aceste cărți nu au fost acceptate oficial în Moldova și Țara Românească, ele au circulat totuși în biserici, inclusiv în mediul rural, contribuind la răspândirea limbii române scrise.
A treia fază: afirmarea tiparului românesc
În etapa următoare, tipografiile din Țările Române încep să producă masiv cărți în limba română. Presele, literele, vinietele și meșterii tipografi vin în special de la Kiev, aducând un suflu nou și o tehnică avansată. Dacă în Țara Românească încă se tipăresc și cărți slavone, în Moldova tiparul românesc se impune definitiv.
Această perioadă marchează maturizarea tipografiei românești și începutul unei tradiții culturale solide, care va contribui decisiv la dezvoltarea limbii și identității naționale.
Sursa: V. Costăchel, P.P. Panaitescu, A. Cazacu, Viața feudală în Țara Românească și Moldova. Sec. XIV-XVII
Comentarii
Trimiteți un comentariu