Măsura legislativă introdusă în timpul lui Mihai Viteazul urmărea un obiectiv esențial pentru consolidarea puterii feudale: desființarea dreptului de strămutare al țăranilor. Prin anularea termenului de urmărire și prin stabilirea unei dependențe permanente față de moșie, țăranii deveneau legați definitiv de glie, pierzând orice libertate juridică de a-și părăsi stăpânul.
Categoriile de țărani aserviți prin legătura lui Mihai
Legiuirea lui Mihai Viteazul a afectat mai multe categorii de țărani, fiecare cu statut și origine diferită:
1. Rumânii „din naștere”
Aceștia sunt țăranii caracterizați în documente drept rumâni de moșie de strămoșie. Ei erau băștinași, iar dependența lor față de moșie era moștenită din generație în generație. Legătura lor cu pământul nu era o noutate, ci o continuare a unei stări vechi.
2. Rumânii „de la legătură”
Această categorie cuprinde țăranii care se aflau pe moșia feudalului în baza unor învoieli anterioare. Înainte de legiuirea lui Mihai, acești oameni aveau libertate juridică și drept de strămutare. Noua măsură îi transforma însă în rumâni legați de glie, fără drept de plecare și fără compensații financiare pentru stăpân, așa cum se întâmpla în cazul celor care se vindeau singuri ca rumâni.
Acești țărani proveneau adesea din rândul celor care, împovărați de biruri, foamete, distrugeri provocate de războaie sau alte calamități, se vindeau temporar unui stăpân pentru a supraviețui. Legiuirea lui Mihai îi fixa însă definitiv în această stare.
Consecințele legăturii lui Mihai
Cea mai importantă consecință a acestei măsuri a fost generalizarea dependenței țărănimii. Toți țăranii aflați pe moșiile domnești, boierești sau mănăstirești — fie băștinași, fie așezați cu învoială — au devenit legați de glie. Dreptul de strămutare a fost complet desființat.
Un alt efect major a fost instituirea urmăririi țăranilor fugari. Pentru prima dată, termenul de urmărire nu era limitat. Feudalii puteau revendica un țăran fugar chiar și după zeci de ani, obligându-l să revină pe moșia de origine. Această prevedere întărea controlul absolut al stăpânilor asupra populației dependente.
Reacții și concesiuni după domnia lui Mihai Viteazul
După moartea lui Mihai, nemulțumirile țărănimii au crescut, iar tensiunile sociale i-au obligat pe urmașii săi să facă anumite concesii. Una dintre acestea a fost posibilitatea de răscumpărare a satelor, proces însă dificil și adesea sortit eșecului, deoarece feudalii se opuneau pierderii stăpânirii.
Exemplul satului Șopîrliga Țiganului (1614)
Un caz ilustrativ este consemnat în hrisovul lui Radu Mihnea din 24 octombrie 1614. Satul Șopîrliga Țiganului, din județul Saac, era locuit de 17 moșneni cu familiile lor, care își revendicau vechea ocină, moștenită „din zilele altor domni bătrâni, de la facerea lumii”.
Satul fusese cotropit de Mihai Viteazul, care îi împovărase pe locuitori cu biruri grele și le confiscase ocina, lăsându-le doar 12.000 de aspri „cu silnicie”. De atunci, satul rămăsese vecin domnesc, adică dependent.
La cererea moșnenilor, Radu Mihnea a acceptat răscumpărarea satului pentru aceeași sumă de 12.000 de aspri turcești, restabilindu-le statutul de cneji pe moșia lor, „cum au fost și mai înainte vreme”. Răscumpărarea a fost consfințită în fața întregului divan domnesc.
Concluzie
Legătura lui Mihai Viteazul reprezintă una dintre cele mai importante transformări sociale din istoria Țărilor Române. Prin ea, dependența țărănimii a fost consolidată, iar structura feudală a societății a devenit mai rigidă. Deși ulterior au existat încercări de redobândire a libertății, procesul a fost anevoios și adesea inegal, reflectând tensiunile dintre puterea feudală și comunitățile rurale.
Sursa: V. Costăchel, P.P. Panaitescu, A. Cazacu, Viața feudală în Țara Românească și Moldova. Sec. XIV-XVII
Comentarii
Trimiteți un comentariu