În Evul Mediu românesc, alegerea domnilor și luarea marilor decizii politice nu erau acte arbitrare, ci se realizau în cadrul unor adunări generale ale țării, organizate în câmp, în afara cetăților. Aceste adunări, la care participau boierii, clerul, oștenii și „țara” – adică micii proprietari și uneori orășenii – reprezentau o formă timpurie de consultare politică, comparabilă cu stările generale din Europa Occidentală.
1. Ce erau adunările țării?
Adunările țării erau întruniri largi, convocate în momente cruciale: alegerea domnului, decizii privind pacea sau războiul, situații de criză internă sau externă. Ele nu funcționau permanent, ci doar în situații excepționale, dar rolul lor era esențial pentru legitimitatea politică.
Participanții erau:
• boierii mari și mici,
• clerul superior,
• oștenii,
• „țara”, adică micii stăpâni de pământ și uneori orășenii.
2. Primele adunări cunoscute în Moldova
Adunarea de la Scheia (1441)
Prima adunare generală documentată în Moldova are loc la 25 iunie 1441, la Scheia, lângă Suceava. Documentul menționează că actul a fost emis „la soimu”, termen ce desemna adunarea țării. Scopul era clar: stabilirea raporturilor de putere dintre frații Ilie și Ștefan, domni asociați ai Moldovei.
Adunarea de la Vaslui (1456)
Când turcii cer pentru prima dată tribut Moldovei, problema este atât de gravă încât se convoacă adunarea țării la Vaslui. În actul emis, sunt menționați 60 de boieri „și alții toți”, semn că întreaga elită politică își asumă răspunderea deciziei.
Adunarea de la Badeuți (1538)
După fuga lui Petru Rareș și trădarea boierilor, țara se adună la Badeuți pentru a decide cum să reacționeze la invazia otomană. Se hotărăște trimiterea unui sol la sultan pentru a cere iertare și numirea unui nou domn.
Adunarea convocată de Petru Șchiopul (1591)
Înainte de abdicare, Petru Șchiopul convoacă adunarea țării și explică motivele plecării sale: presiunea fiscală insuportabilă a Porții. După ce își ia rămas bun, părăsește țara.
3. Adunările țării în Țara Românească
Și în Țara Românească, marile decizii politice erau luate în cadrul unor adunări generale.
Adunarea din 1594 – începutul luptei antiotomane a lui Mihai Viteazul
Înainte de declanșarea răscoalei antiotomane, Mihai Viteazul își adună „toți boierii mari și mici și toată țara” pentru a decide dacă se ridică împotriva turcilor. Hotărârea este unanimă: „numai cu bărbăție să-și ridice sabia asupra vrăjmașilor”.
Un călător francez confirmă existența acestei adunări, comparând-o cu stările generale din Transilvania și din Occident – o observație extrem de valoroasă pentru istoria instituțiilor românești.
4. Cine decidea în adunările țării?
Deși adunările erau largi, boierii erau cei care aveau puterea reală de decizie. Uneori sunt menționați doar ei; alteori apar alături de „țară”, adică micii proprietari și orășenii.
Aceste adunări nu au evoluat spre un parlament permanent, precum în Anglia sau Polonia, și nici spre o dietă regulată ca în Transilvania. Ele au rămas adunări de ocazie, convocate doar în momente de criză.
5. Atribuțiile adunărilor țării
Adunările aveau câteva funcții esențiale:
• alegerea domnului,
• decizii privind pacea și războiul,
• asumarea responsabilității politice în fața marilor puteri,
• gestionarea situațiilor de criză internă (abdicări, invazii, conflicte între boieri).
Prin aceste atribuții, adunările țării reprezentau o formă timpurie de participare politică colectivă, chiar dacă nu au devenit instituții permanente.
Concluzie
Adunările țării din Țara Românească și Moldova au jucat un rol crucial în viața politică medievală. Ele au funcționat ca mecanisme de consultare și legitimare, reunind elitele și comunitățile libere în momente decisive. Deși nu au evoluat spre parlamente în sens occidental, ele au reprezentat o formă autentică de participare politică în spațiul românesc medieval.
Sursa: V. Costăchel, P.P. Panaitescu, A. Cazacu, Viața feudală în Țara Românească și Moldova. Sec. XIV-XVII
Comentarii
Trimiteți un comentariu