Presa Interbelică romaneasca

 Perioada interbelică reprezintă, fără îndoială, momentul de maximă efervescență pentru presa din România . După Marea Unire din 1918, peisajul publicistic a cunoscut o diversificare spectaculoasă, devenind nu doar un vehicul de informație, ci și principala tribună de dezbatere ideologică, culturală și socială. De la marile cotidiene cu tiraje record, până la revistele avangardiste sau publicațiile minorităților naționale, mass-media a modelat identitatea României Mari. În acest articol, explorăm structura complexă a presei interbelice, analizând influența gazetelor de partid, succesul presei independente și rolul revistelor culturale în formarea intelectualității românești. 1. Presa Politică: Vocea Partidelor în România Mare După 1918, fiecare formațiune politică importantă și-a consolidat prezența prin organe de presă dedicate. Acestea aveau un rol dublu: informarea membrilor și atacarea adversarilor politici. Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Național Țărănesc (PNȚ) PN...

Sloboziile în Țările Române (secolele XIV–XVII): întemeierea satelor, repopulare și privilegii fiscale

     Întemeierea și refacerea satelor în Evul Mediu românesc nu era un proces spontan. Domnia controla strict apariția noilor așezări, iar orice sat ridicat pe loc pustiu sau repopulat necesita asentimentul domnului. Aceste sate noi sau refăcute, numite slobozii, beneficiau de privilegii fiscale temporare menite să atragă locuitori.
Ce este o „seliște” și cum apare o „slobozie”
O seliște reprezenta un loc părăsit, un sat dispărut sau o vatră veche de așezare. Când domnul acorda dreptul de a aduce oameni noi și de a repopula locul, iar aceștia primeau scutiri de dări, așezarea devenea slobozie.
Un exemplu timpuriu provine din 1439, când Ivan Stîngaciu primește confirmarea pentru satul său de pe Racova, „făcut din pustiu și din pădure”, împreună cu morile ridicate acolo. Documentele explică limpede sensul termenului: seliștea este „satul curățit din pădure”.
Rolul mănăstirilor și al boierilor în întemeierea satelor
Deși nu avem multe relatări directe despre fondarea satelor în Țara Românească, documentele arată că mănăstirile aveau un interes major în dezvoltarea și repopularea domeniilor lor.
Exemple relevante:
Cozia, încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, primește dreptul de a aduce țărani în satul Cărăreni.
Tismana își întemeiază sat la vadul Bistrețului (1531).
În 1572, boierul Radu transformă seliștea Urîții într-un sat mare cu vecini.
În Moldova, logofătul Ion Golia primește în 1574 două locuri pustii pentru a întemeia sate.
Boierul Șeptilici vinde în 1583 satul Șeptiliceanii, pe care îl întemeiase singur pe loc pustiu.
Secolul XVII: mai puține sate noi, mai multe repopulări
În secolul XVII, întemeierea de sate noi devine rară, însă repopularea satelor pustiite devine frecventă. Cauzele depopulării sunt multiple:
foamete
incursiuni turcești și tătărăști
războaie
migrații forțate
Exemple:
În 1621, Danciul Diacul se plânge că satele sale au fost arse de poloni și cazaci; primește dreptul de a aduce noi locuitori.
În 1658, mănăstirea Golia întemeiază slobozia Trebujeni–Peșteră.
În Țara Românească, în 1610, satele Episcopiei Buzău aveau țărani veniți din peste Dunăre.
În 1614, boierul Ianachi aduce țărani străini în seliștea Vaidea (Ialomița).
Libertatea de strămutare în secolul XV
În secolul XV, strămutarea țăranilor era mai puțin restricționată. Proprietarii puteau aduce oameni „oricâți vor voi”, inclusiv din alte sate boierești.
În Moldova, mănăstirea lui Iașcu (1453) primește dreptul de a chema oameni „din țara străină, din Țara leșească sau din țara noastră”.
Sloboziile: privilegii fiscale pentru atragerea locuitorilor
Sloboziile erau sate noi sau repopulate care primeau scutiri de dări și munci pentru o perioadă determinată, de regulă între 1 și 10 ani.
Secolul XV
Scutirile obișnuite: 4–5 ani.
Exemple:
Satul Negoiești (1466) – scutire 5 ani.
Satul Potel (1493) – scutire 4 ani.
Mănăstirea Snagov (1495) – scutire 4 ani pentru vecinii aduși.
Secolul XVI
Scutirile variază între 2 și 7 ani.
Satul Rogozești (1511) – scutire 7 ani.
Vadul Bistrețului (1531–1533) – scutire 2 + 3 ani.
Secolul XVII
Tendință de reducere a scutirilor: de la 3 ani la doar 1 an spre finalul secolului.
Exemple:
Horodiște (1602) – scutire 3 ani.
Dobrăcina (1606) – scutire 3 ani.
Vaidea (1614) – scutire 3 ani.
Cazuri speciale: scutiri de 10 ani
Acordate satelor populate cu strămutați din alte țări:
Călinești (Prahova) – țărani veniți din Turcia.
Șendrenii (Cetățuia) – coloniști străini „hie ce limbă ar hi”.
Ce obligații erau suspendate în slobozii
În general, scutirile vizau:
slujbe și dăjdii
prestații în muncă
obligații de transport
lucrări la cetăți
dijme și dări în natură
În Moldova, scutirile erau foarte detaliate: fără podvoadă, posadă, jold, cosit, transport, lucrări la mori etc.
 În secolul XVII, documentele enumeră explicit obligațiile de la care erau scutiți locuitorii:
dijmă de albine
gorștină de oi și porci
dări în produse
zeciuială
rechiziții pentru cai de olac
vinărici

 
Sursa: V. Costăchel, P.P. Panaitescu, A. Cazacu, Viața feudală în Țara Românească și Moldova. Sec. XIV-XVII

Comentarii

Articole de referinta

Căsătoria la romani

Epoca Fanariotă în Țările Române: Cauze, Context și Implicații Politice

Blocada continentală: arma economică a lui Napoleon și transformările Europei (1806–1814)

Conjurația lui Catilina: Ambiție, Corupție și Duelul cu Cicero

Principatele Române sub „Focul Încrucișat” al Marilor Imperii (1710–1829)