În structura social‑economică a Țărilor Române medievale, modul de stăpânire a pământului a cunoscut forme variate, dintre care una dintre cele mai vechi și persistente a fost stăpânirea devălmașă. Aceasta presupunea deținerea în comun a hotarului satului de către mai mulți membri ai aceleiași familii sau ai aceluiași neam, fără delimitarea părților individuale.
1. Originea și primele atestări ale stăpânirii devălmașe
Țara Românească – secolul XIV
Primele documente care menționează proprietatea devălmașă apar încă de la sfârșitul secolului XIV. Exemple relevante:
• 1389 – Mircea cel Bătrân donează mănăstirii Cozia o parte din satul Jiblea, aflat în stăpânirea comună a boierilor Stanciu, Costea, Vîlcu, Albu și Radomir.
• 1400–1408 – același domn întărește satele fiilor lui Bătea și nepoților lui Coman.
• 1428 – Dan II confirmă stăpânirea devălmașă asupra satelor Valea și Călugărul pentru un grup de slujitori.
Aceste exemple arată că proprietatea comună era o realitate bine înrădăcinată în structura boierească.
2. Tendința de individualizare a proprietății
Începând cu secolul XV, apare o tendință clară de ieșire din devălmășie și de împărțire a domeniilor.
Exemplu semnificativ:
• 1437 – Vlad Dracu întărește șase sate boierilor Rutaș, Coica, Novac și Strațimir, dar precizează că fiii lor vor stăpâni doar trei dintre acestea.
Această mențiune arată începutul delimitării proprietăților individuale.
3. Stăpânirea devălmașă în Moldova
Și în Moldova, documentele confirmă existența proprietății comune încă de la începutul secolului XV:
• 1400 – Alexandru cel Bun dăruiește satul lui Berea boierului Nicula și fraților săi Mihail și Toader.
• 1428 – același domn întărește două sate unui grup extins de rude (fiii lui Stan Lucoveț, sora lor Motruna și fiii lui Șerbco).
• 1495 – Ștefan cel Mare confirmă stăpânirea devălmașă asupra satului Dodești unui grup de rude din aceeași ramură de neam.
4. Împărțirea domeniilor – un proces în creștere
Pentru a evita conflictele și pentru a adapta stăpânirea la realitățile sociale, boierii încep să își împartă moșiile:
• 1430 – împărțirea domeniului boierului Jumătate între frații Giurgiu, Șteful și Mîndrul.
• 1495 – împărțeala moșiilor urmașilor lui Cananău și Negrilă, la care participă aproximativ zece persoane.
• 1495 – Ștefan cel Mare confirmă împărțirea în trei părți a satelor moștenite de urmașii lui Laslău globnicul.
Cu toate acestea, împărțirea nu a eliminat complet devălmășia, care continuă să existe în paralel.
5. Persistența stăpânirii devălmașe în secolele XVI–XVII
Chiar dacă tendința generală era spre individualizare, stăpânirea devălmașă rămâne prezentă:
• 1617 – Radu Mihnea întărește în Moldova numeroase sate boierului Lupul Balș și rudelor sale, toți descendenți ai unor strămoși comuni (Ioanăș Căpotici, Musteață, Bulhac, Moga).
• Documentele secolului XVII menționează frecvent vânzări de sate realizate de grupuri mari de coproprietari, semn că devălmășia era încă activă.
6. Dania domnească și transformarea stăpânirii în devălmășie
Daniile domnești, acordate pentru slujba față de domnie, erau de regulă individuale, dar uneori vizau și frați sau grupuri de rude. În timp, aceste danii deveneau devălmașe din cauza:
• creșterii numărului de urmași,
• împărțirii moștenirii între descendenți,
• păstrării hotarului comun.
Documentele moldovenești din secolele XV–XVI menționează frecvent:
• „urmașii lui Laslău globnicul”,
• „strănepoții lui pan Negrea”,
• „nepoții lui Negrilă, fost paharnic”,
• „nepoții lui Crețul de la Ialan”.
Toți aceștia stăpâneau în devălmășie moșiile strămoșilor lor, inițial primite ca vislujenie (danie pentru slujbă).
Concluzie
Stăpânirea devălmașă a reprezentat o formă tradițională de proprietate în Țările Române, reflectând solidaritatea de neam, structura familială extinsă și modul de organizare socială medievală. Deși tendința generală a fost spre individualizare, devălmășia a supraviețuit până târziu, adaptându-se la transformările politice și economice ale epocii.
Sursa: V. Costăchel, P.P. Panaitescu, A. Cazacu, Viața feudală în Țara Românească și Moldova. Sec. XIV-XVII
Comentarii
Trimiteți un comentariu