Conferința pentru dezarmare de la Geneva, deschisă la 2 februarie 1932, a reprezentat unul dintre cele mai ambițioase demersuri internaționale interbelice pentru limitarea cursei înarmărilor. Cu participarea a 61 de state, inclusiv SUA și URSS, reuniunea părea să ofere cadrul ideal pentru stabilirea unui echilibru global și prevenirea unui nou conflict major. Realitatea politică a vremii avea însă să demonstreze contrariul.
Propunerile URSS și primele tensiuni diplomatice
La 8 februarie 1932, delegația sovietică condusă de Maxim Litvinov a prezentat un proiect de rezoluție privind dezarmarea generală și totală. Propunerea a fost respinsă, determinând URSS să înainteze un plan alternativ: reducerea treptată și progresivă a armamentelor, cu obligația ca marile puteri să reducă mai mult decât statele mici. Nici această variantă nu a fost acceptată, semn al divergențelor profunde dintre interesele marilor actori internaționali.
Divergențe majore între marile puteri
În cadrul conferinței s-au conturat trei direcții principale, fiecare accentuând contradicțiile existente:
• Planul francez (Tardieu) – propunea crearea unor forțe armate internaționale sub autoritatea Societății Națiunilor, care să intervină preventiv în zonele cu potențial conflictual. România, Polonia, Cehoslovacia și Bulgaria au susținut, cu rezerve, această inițiativă.
• Propunerea britanică – viza interzicerea submarinelor și reducerea drastică a forțelor terestre. A fost respinsă.
• Poziția Germaniei – solicita egalitate deplină în materie de armament, contestând restricțiile impuse prin Tratatul de la Versailles.
Prima sesiune: un aparent progres, o realitate tensionată
Prima sesiune s-a încheiat la 23 iulie 1932, cu declarații favorabile reducerii armamentelor și interzicerii armelor de distrugere în masă. Totuși, Germania a condiționat participarea ulterioară de recunoașterea egalității sale în drepturi. Sub presiunea Angliei și Italiei, Franța a cedat, iar la 10 decembrie 1932 a fost adoptată o rezoluție care acorda Germaniei statut egal – un pas ce avea să se dovedească periculos în contextul ascensiunii nazismului.
A doua sesiune și destrămarea conferinței
În martie 1933, pe fondul creșterii tensiunilor internaționale, a început a doua sesiune. Proiectul britanic de reducere a armamentelor până la nivelul care ar fi făcut imposibil un război de agresiune a fost respins. Germania hitleristă, angajată în politica de revizuire a tratatelor, a părăsit conferința la 14 octombrie 1933.
URSS a propus transformarea conferinței într-un organ permanent pentru apărarea păcii, dar inițiativa a fost respinsă. În cele din urmă, la începutul anului 1934, Conferința de la Geneva pentru dezarmare și-a încetat definitiv activitatea.
Concluzie
Conferința pentru dezarmare de la Geneva a reprezentat o oportunitate ratată de a stabiliza ordinea internațională în perioada interbelică. Divergențele dintre marile puteri, ascensiunea regimurilor totalitare și lipsa unui mecanism eficient de aplicare a deciziilor au transformat un proiect ambițios într-un eșec cu consecințe istorice majore.
Sursa. Mircea Brie,
Curs istoria relațiilor international în sec. XX
Comentarii
Trimiteți un comentariu