Perioada 1935–1939 a reprezentat una dintre cele mai tensionate etape ale relațiilor internaționale interbelice. Remilitarizarea Renaniei, agresiunea italiană din Etiopia și războiul civil din Spania au accelerat destrămarea sistemului de securitate colectivă și au pregătit terenul pentru izbucnirea celui de‑al Doilea Război Mondial.
Remilitarizarea Renaniei (7 martie 1936)
După venirea la putere în 1933, Germania nazistă a intrat pe o traiectorie clară a reînarmării și revizionismului. Introducerea serviciului militar obligatoriu la 16 martie 1935 și extinderea armatei la 36 de divizii au încălcat deja Tratatul de la Versailles, dar reacția puterilor occidentale a fost slabă.
De ce era Renania atât de importantă?
Conform tratatelor de pace, malul stâng al Rinului și o zonă lată de pe malul drept trebuiau să rămână demilitarizate, pentru a proteja Franța de o eventuală agresiune germană. Hitler a prezentat această zonă ca pe o vulnerabilitate strategică și a decis să o ocupe militar.
O acțiune riscantă, dar decisivă
Hitler a ordonat trupelor să intre în Renania, cu instrucțiuni clare: dacă Franța reacționa militar, armata germană trebuia să se retragă imediat. Parisul nu a intervenit, iar succesul fără consecințe al operațiunii a avut efecte majore:
• a demonstrat slăbiciunea democrațiilor occidentale
• a încurajat Germania să continue politica agresivă
• a rupt Frontul de la Stresa (alianța anglo-franco-italiană din 1935)
• a apropiat Italia de Germania, pe fondul crizei etiopiene
Remilitarizarea Renaniei a fost un moment-cheie în destrămarea ordinii europene post‑Versailles.
Războiul din Etiopia (octombrie 1935 – mai 1936)
Italia fascistă urmărea de decenii să transforme Etiopia într-o colonie. Înfrângerea de la Adua (1896) rămăsese o rană deschisă, iar Mussolini era hotărât să o răzbune.
Pretextul și agresiunea
Incidentul de la frontiera dintre Eritreea și Etiopia (5 decembrie 1934) a fost folosit ca justificare pentru atac. Italia a refuzat arbitrajul Societății Națiunilor și a concentrat trupe în Eritreea. Ostilitățile au început la 3 octombrie 1935.
Reacția internațională
Societatea Națiunilor a condamnat Italia ca agresor și a impus sancțiuni economice, însă acestea au fost incomplete și ineficiente:
• nu s-a interzis exportul de petrol către Italia
• sancțiunile nu au fost aplicate de toate statele
• Marea Britanie și Franța au încercat un compromis care ar fi cedat Italiei două treimi din Etiopia
Victoria italiană a fost inevitabilă, iar Mussolini, asemenea lui Hitler, a înțeles că marile democrații nu sunt dispuse să acționeze ferm. În 1936, Italia s-a apropiat decisiv de Germania, contribuind la formarea Axei Roma–Berlin.
Războiul Civil din Spania (1936–1939)
Anul 1936 a adus o nouă criză majoră. Lovitura de stat inițiată în iulie de generalul Franco și alți comandanți militari împotriva guvernului republican a eșuat parțial, transformând Spania într-un teatru al unui război civil devastator.
Cele două tabere
Naționaliștii (franchiști):
• armata de uscat
• ierarhia catolică
• aristocrația
• o parte a burgheziei
• sprijin militar masiv din partea Germaniei și Italiei
Republicanii (guvernamentalii):
• marina
• muncitorimea
• o parte a țăranilor
• bascii și catalanii
• sprijin limitat din partea URSS și al Brigăzilor Internaționale
Superioritatea materială a naționaliștilor, alimentată de ajutorul german și italian, a dus la căderea Barcelonei și Madridului (1939), iar Spania democratică a încetat să existe.
Impact internațional
Războiul civil spaniol a devenit un laborator al viitorului conflict mondial. Dictaturile au testat arme, tactici și alianțe, în timp ce democrațiile occidentale au rămas pasive.
Consecințele au fost profunde:
• consolidarea Axei Roma–Berlin
• izolarea URSS
• slăbirea influenței occidentale în Europa Centrală și de Est
• prăbușirea Frontului Popular
Concluzie
Între 1935 și 1939, Europa a asistat la o serie de agresiuni care au subminat sistemul de securitate colectivă și au pregătit terenul pentru al Doilea Război Mondial. Remilitarizarea Renaniei, cucerirea Etiopiei și războiul civil din Spania au demonstrat incapacitatea democrațiilor de a opri ascensiunea regimurilor totalitare și au accelerat formarea Axei Roma–Berlin.
Sursa: Mircea Brie, Curs Istoria relațiilor international în sec. XX
Comentarii
Trimiteți un comentariu