Creșterea producției meșteșugărești și diversificarea articolelor urbane în secolul al XVII‑lea au dus la intensificarea circulației mărfurilor între oraș și sat, contribuind la lărgirea pieței interne și la consolidarea schimburilor comerciale tradiționale.
Piața urbană: centre de schimb și distribuție
În orașele din Țara Românească și Moldova, bazarul sau târgul, iar în Transilvania forum-ul sau piața centrală, reprezentau nucleul economic al așezării. În jurul lor se aflau:
• prăvălii și dugheni
• hanuri
• casele negustorilor
Vânzarea mărfurilor se realiza prin:
• prăvălii permanente
• târguri săptămânale
• bâlciuri periodice
Produsele cele mai căutate
Prioritare erau produsele agroalimentare:
• cereale, fructe, miere, vin, pește, sare
• animale de tracțiune (boi, cai)
• animale de consum (oi, vaci, porci)
Urmează articolele meșteșugărești:
• îmbrăcăminte (dulame, cojoace, mantale, căciuli)
• încălțăminte (ciobote, cizme)
• postavuri inferioare
• unelte de fier și metal brut
Schimburile dintre Principate și Transilvania
În ciuda monopolului otoman, schimburile dintre Moldova, Țara Românească și Transilvania au rămas complementare, bazate pe nevoi reciproce stabilite de secole.
Comerțul extern în secolul al XVII‑lea
Dominația otomană a orientat comerțul extern în principal spre:
• Constantinopol
• regiunile sud-dunărene
Livrările obligatorii (tributare) către Poartă includeau mari cantități de:
• grâne
• oi și vite
• cai
• miere, ceară, sare
• lână, lemn
Totuși, monopolul turcesc nu era absolut. Numeroase mărfuri circulau liber, permițând Principatelor să întrețină relații comerciale active cu:
• Polonia
• Slovacia
• Ungaria
• Rusia
• Austria
• Veneția
• Olanda
• Anglia
Cererea externă era diversificată
• în Imperiul Otoman: grâne, vite, oi, miere
• în Polonia: boi și vite mari
• în Veneția: ceară
• în Ungaria și Europa Centrală: sare
• în Anglia și Olanda: cenușă de potasiu
• alte produse (vin, pește, cai, porci, seu) aveau o distribuție echilibrată
Limitele dezvoltării
Deși comerțul genera excedente bănești, acestea nu au dus la modernizare economică. Fondurile erau folosite pentru:
• plata obligațiilor către Poartă
• refacerea teritoriilor afectate de campanii militare
• gestionarea calamităților și epidemiilor
Sistemul vamal
Moldova și Țara Românească
• taxă vamală externă: 3%
• vămile interne: aproximativ același procent
• vămile interne aparțineau mănăstirilor, boierilor sau pârcălabilor
Transilvania
• vama princială: 1:30 (tricesima) din valoarea mărfurilor
• pentru articole neincluse în liste: 4,5%
Prețurile mărfurilor
În Principate, prețurile erau stabilite de negustori.
• alimentele erau ieftine datorită abundenței
• produsele meșteșugărești erau mult mai scumpe
Raportul mediu:
• Moldova și Țara Românească: 1:15
• Transilvania: 1:15 – 1:20
Dezvoltarea târgurilor și a comerțului ambulant
Secolul al XVII‑lea și începutul secolului al XVIII‑lea au cunoscut o creștere a târgurilor și bâlciurilor:
• Moșii de la București
• Sborul de la Câmpulung
• Drăgaica de la Buzău
• Bâlciul de la Craiova
• târguri la Tecuci, Fălciu, Siret, Suceava
Se dezvoltă și comerțul ambulant, practicat de colportori care vindeau produse meșteșugărești în mediul rural.
Crește și numărul hanurilor – Bucureștiul avea peste 20 în prima jumătate a secolului al XVIII‑lea.
Obstacole
• drumuri proaste
• taxe interne numeroase
• vămile de trecere
Comerțul extern în secolul al XVIII‑lea
Moldova și Țara Românească
Monopolul otoman se înăsprește, dar exporturile continuă:
• grâne
• oi (până la 300.000/an)
• vite, cai
• miere, ceară, sare
• lână, lemn
Pe lângă direcțiile tradiționale (Polonia, Rusia, Veneția), apare un comerț mai intens cu:
• țările germane (prin târgurile de la Leipzig)
• Franța și Anglia
Transilvania
Exporturile sunt similare cu cele ale Principatelor, însă importurile provin în special din:
• Viena, datorită politicii habsburgice de desfacere a manufacturilor
Se dezvoltă companii comerciale importante:
• Compania orientală de comerț
• Societatea comercială din Timișoara
• Societatea negustorilor sași din Sibiu
• Companiile grecești din Sibiu, Brașov, Cluj
• Companiile armenești, cea mai activă fiind cea din Gherla
Concluzie
Comerțul Țărilor Române în secolul al XVII‑lea și începutul secolului al XVIII‑lea a fost marcat de:
• creșterea pieței interne
• menținerea schimburilor tradiționale
• presiunea monopolului otoman
• diversificarea relațiilor comerciale externe
• dezvoltarea târgurilor, bâlciurilor și hanurilor
În ciuda constrângerilor politice și fiscale, Principatele au rămas un spațiu comercial activ, integrat în rețele economice regionale și europene.
Sursa: Filip Pațac, Istoria comerțului și turismului
Comentarii
Trimiteți un comentariu