Între 1940 și 1944, petrolul românesc a devenit una dintre resursele strategice esențiale ale Germaniei naziste. În contextul pregătirii și desfășurării războiului împotriva URSS, Berlinul a urmărit cu insistență controlul producției, transportului și distribuției petrolului din România, considerat vital pentru Wehrmacht. Documentele epocii arată limpede că, după sângele soldaților, petrolul era considerat „cea mai importantă contribuție” pe care România o putea aduce Axei.
1. Consolidarea controlului german: Kontinentale Öl A.G. și acordurile din 1941
După acordul economic din decembrie 1940, Germania intensifică presiunea asupra sectorului petrolier românesc. Momentul decisiv este:
• 27 martie 1941 – crearea companiei transnaționale Kontinentale Öl A.G., instrumentul prin care Berlinul urmărea coordonarea exploatării petrolului în Europa ocupată.
• mai 1941 – înțelegerea dintre Kontinentale Öl A.G. și Astra Română, considerată de istorici drept punctul culminant al infiltrării economice germane în industria petrolieră românească.
2. Petrolul – temă centrală în relațiile Berlin–București (1941)
În primele luni ale anului 1941, în contextul pregătirii operațiunii „Barbarossa”, problema petrolului domină discuțiile diplomatice și militare:
• 6 februarie 1941 – ministrul german Manfred von Killinger discută cu Marele Stat Major român despre protejarea regiunii petrolifere.
• 11 iunie 1941 – la München, Ion Antonescu se întâlnește cu Hitler, Ribbentrop și conducerea militară germană. Memorandumul prezentat de partea română sublinia că România putea deveni „un centru de aprovizionare al întregii regiuni europene”.
• 23 mai 1941 – generalul Ritter von Schobert este numit comandant suprem al trupelor germane din România, având ca prioritate securizarea câmpurilor petroliere.
3. Discuțiile Antonescu–Göring: petrolul ca armă strategică
În martie 1941, Antonescu este primit de Hermann Göring la Viena. Tema unică a discuției:
• aprovizionarea Reichului și a Wehrmachtului
• creșterea producției românești
• descoperirea de noi rezerve
• riscul atacurilor aeriene asupra rafinăriilor
Göring formulează brutal esența colaborării:
„Imediat după sângele soldaților ei, cea mai importantă contribuție a României era petrolul.”
4. Presiunea maximă: cererile germane din 1941–1943
Mesajul lui Hitler din 18 iunie 1941
Cu patru zile înainte de atacul asupra URSS, Hitler îi transmite lui Antonescu un document în care recunoaște explicit:
• dependența totală a Wehrmachtului de petrolul românesc
• necesitatea menținerii fluxului de livrări
• ideea că Germania și România „pot câștiga sau pierde împreună războiul”
Cererile lui Keitel
Feldmareșalul Wilhelm Keitel intervine repetat, solicitând livrări urgente. Un exemplu dramatic:
• 29 octombrie 1942 – Keitel cere personal accelerarea livrărilor de păcură pentru marina italiană, avertizând că situația din Africa este „extrem de precară”.
Scrisoarea din 29 decembrie 1941
Hitler îi cere din nou lui Antonescu să intensifice livrările:
„Vă rog să puneți la dispoziția războiului nostru comun lucrul cu care România poate contribui cel mai mult: petrol și benzină.”
5. Memorandumul Antonescu–Hitler (11 februarie 1942)
Documentul prezentat de Antonescu la Cartierul General german sintetizează sacrificiile României:
• 200 miliarde lei cheltuieli de război
• 2.672.000 tone petrol livrate Germaniei
• 88,6% din comerțul exterior direcționat către Reich
• livrări masive de cereale, animale și produse agricole
România își epuizase rezervele proprii de benzină, afectând inclusiv aviația militară.
6. 1943: presiuni suplimentare și „ambasadorul petrolului”
La 30 martie 1943, Mihai Antonescu îl primește pe Hermann Neubacher, reprezentantul economic al Reichului:
• Germania cere noi fonduri pentru misiunile militare
• solicită din nou petrol, inclusiv din rezervele armatei române
• presiunea devine constantă și agresivă
7. Plata în aur – un aspect puțin cunoscut
Documente ale Băncii Naționale arată că România a obținut plăți în aur pentru o parte din livrările sale:
• 1940 – 3,4 tone
• 1942 – 14,3 tone
• 1943 – 29,9 tone
• 1944 – 10,3 tone
Total: 58,1 tone aur fin, sub formă de lingouri și monede.
Astfel, în august 1944, România deținea 244,9 tone de aur, cea mai mare rezervă din istoria sa.
Concluzie
Între 1940 și 1944, petrolul românesc a fost o resursă strategică fără de care Germania nu ar fi putut susține războiul pe Frontul de Est. Presiunile politice, militare și economice exercitate asupra României au transformat industria petrolieră într-un câmp de luptă diplomatic, iar livrările masive către Reich au avut consecințe profunde asupra economiei și societății românești.
În același timp, plata în aur și rolul central al petrolului au făcut din România un actor indispensabil în strategia germană, dar și o țintă majoră pentru bombardamentele aliate din 1943–1944.
Sursa: Gheorghe Buzatu, O istorie a petrolului românesc
Comentarii
Trimiteți un comentariu