Prezența sârbilor pe teritoriul actual al României are rădăcini adânci, consolidate în special la sfârșitul secolului al XVII‑lea și în secolul al XVIII‑lea. În contextul expansiunii habsburgice, autoritățile austriece au colonizat grupuri importante de sârbi în zone strategice de graniță. Primele așezări sârbești s-au format pe Valea Mureșului – la Nădlac, Cenad, Pecica și Semlac – iar după pacea de la Passarowitz (1718), colonizarea s-a extins de-a lungul Dunării.
În 1764 a fost creat Regimentul iliric de pedestrași, organizat de Arsenije Secujac, primul general sârb din armata austriacă. În componența graniței militare bănățene intrau localități precum Belobreșca, Divici, Zlatița, Naidaș, Pojejena și Socol. Ulterior, regimentul a fost împărțit în două unități: germano‑bănățean și româno‑iliric, până la desființarea graniței bănățene în 1873.
🕊️ Autonomie religioasă, educațională și revendicări politice
Sârbii din Banat s-au bucurat de autonomie religioasă și școlară, iar la Adunarea de la Timișoara din 1790 au cerut și autonomie politică, solicitând reprezentare proporțională în administrația imperială. În primele decenii ale secolului al XIX‑lea, comunitatea sârbă a sprijinit financiar și logistic răscoala sârbă condusă de Karadjordje, fapt care a atras interdicții din partea autorităților austriece, preocupate de reacția Imperiului Otoman.
🏛️ Voivodina Sârbească și Banatul Timișan (1848–1860)
Revoluțiile de la 1848 au dus la formarea Voivodinei Sârbești și Banatului Timișan, cu centrul la Timișoara. În 1851, regiunea cuprindea districtele Lugoj, Timișoara, Torontal, Sombor și Novi Sad. Totuși, în 1860, această entitate autonomă a fost desființată și alipită Ungariei. Sârbii au continuat să solicite autonomie politică, colaborând strâns cu românii bănățeni în lupta pentru drepturi naționale.
În 1869, la Becicherec, a fost fondat Partidul Național al Sârbilor, marcând începutul organizării politice moderne a comunității.
📰 Viața politică interbelică
În 1934, la Timișoara, a fost creat Partidul Național Țărănesc Sârbesc din România, condus de Mihajlo Cirić, cu organul de presă Temišvarski vesnik. Partidul a fost însă desființat prin ordinul regelui Carol al II‑lea, în contextul instaurării regimului autoritar.
⚔️ Al Doilea Război Mondial și rezistența antifascistă
În timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, situația sârbilor din Banat s-a înrăutățit. Mulți au refuzat să lupte în armata română alături de Germania și s-au alăturat partizanilor iugoslavi. În Banat au activat unități ale mișcării antifasciste, iar comunitatea sârbă a avut un rol important în rezistență.
În 1944 a fost fondat Frontul Antifascist Slav, care reunea sârbi, croați, cehi, slovaci și bulgari, integrat ulterior în Frontul Partidelor Democratice din România. Ziarul Pravda a devenit organul său de presă. În 1945, organizația s-a transformat în Uniunea Asociațiilor Cultural‑Democratice Slave din România, condusă de Bora Popović.
🚨 1948–1956: represiune, arestări și deportări
După ruptura dintre Stalin și Tito, autoritățile comuniste române au declanșat o campanie dură împotriva sârbilor bănățeni, suspectați de „titoism”. Preoți, profesori, intelectuali și chiar elevi au fost arestați.
Din 1951 a început a doua etapă a suferințelor: deportările în Bărăgan. Mii de sârbi, alături de români și alte minorități din Banat, au fost obligați să-și părăsească locuințele și să înceapă o viață nouă în câmpia pustie a Bărăganului, pentru simplul fapt că refuzaseră colectivizarea.
Sursa: Coord.: Doru Dumitrescu, Mihai Manea, Carol Căpiță, Istoria minorităților naționale
Comentarii
Trimiteți un comentariu