Latène‑ul geto‑dacic reprezintă una dintre cele mai fascinante etape ale preistoriei și protoistoriei din spațiul carpato‑dunărean. Deși se inspiră parțial din modelul cultural La Tène al celților, evoluția sa este profund originală și nu se suprapune perfect peste schema cronologică elaborată de Paul Reinecke (perioadele A–D, cca. 450–50 î.Hr.).
Motivul este simplu: istoria geto‑dacilor are propriile ritmuri, iar Latène‑ul lor continuă mult după dispariția celui celtic, până în epoca romană timpurie.
De ce o periodizare separată pentru Latène‑ul geto‑dacic?
Lumea geto‑dacică prezintă o evoluție unitară, dar cu variații regionale importante. Din acest motiv, specialiștii au propus mai multe modele de periodizare, în special privind începutul și sfârșitul epocii.
Totuși, ținând cont de:
• unitatea culturală generală,
• diversitatea manifestărilor locale,
• evenimentele politice majore,
se pot distinge patru mari etape ale Latène‑ului geto‑dacic.
Etapele Latène‑ului geto‑dacic
1. Etapa de formare (cca. 450–300 î.Hr.)
Este perioada în care comunitățile geto‑dacice încep să adopte și să adapteze elemente ale culturii La Tène celtice:
• tehnici metalurgice noi,
• tipuri de arme și podoabe,
• motive decorative specifice.
Această etapă marchează contactul intens cu lumea celtică, dar și începutul unei sinteze culturale originale.
2. Etapa de răspândire (300–100 î.Hr.)
În secolele III–II î.Hr., cultura materială geto‑dacă se extinde pe întreg teritoriul locuit de geto‑daci:
• Transilvania,
• Muntenia,
• Moldova,
• Oltenia,
• zonele extracarpatice.
Este perioada în care se conturează unitatea culturală geto‑dacă, vizibilă în ceramică, armament, fortificații și rituri funerare.
3. Etapa de înflorire (100 î.Hr.–106 d.Hr.)
Numită și etapa clasică sau perioada Burebista–Decebal, aceasta este epoca de maximă dezvoltare a civilizației geto‑dacice.
Caracteristici:
• formarea primului mare regat centralizat sub Burebista,
• dezvoltarea centrelor fortificate din Munții Orăștiei,
• rafinarea metalurgiei fierului și argintului,
• apariția unor forme artistice distincte,
• intensificarea contactelor cu lumea romană.
Această etapă se încheie odată cu cucerirea Daciei de către Traian în anul 106 d.Hr.
4. Etapa de stingere treptată (secolele II–III d.Hr.)
După transformarea unei părți a Daciei în provincie romană, cultura geto‑dacă supraviețuiește în:
• Moldova,
• Muntenia,
• nordul și estul Carpaților.
Aici, tradițiile Latène‑ului geto‑dacic continuă, dar se transformă treptat sub influența romană și a populațiilor migratoare. Până în secolul al III‑lea d.Hr., cultura se estompează, lăsând loc noilor realități etno‑culturale.
Concluzie
Latène‑ul geto‑dacic este o epocă de creativitate, sinteză și afirmare culturală, care depășește cronologia clasică a Latène‑ului celtic. Cele patru etape – formare, expansiune, înflorire și stingere – reflectă evoluția unei civilizații care a lăsat urme profunde în istoria Europei de Sud‑Est.
Dacă vrei, pot transforma acest text într‑o hartă cronologică, un infografic, sau îl pot integra într‑un articol mai amplu despre civilizația geto‑dacă.
Sursa: Nelu Zugravu, Civilizatii preistorice si antice pe teritoriul Romaniei
Comentarii
Trimiteți un comentariu