Revoluția industrială în spațiul românesc s-a desfășurat lent și inegal, influențată de lipsa unui stat centralizat, dominația străină, persistența iobăgiei și dificultatea acumulării de capital. Analizăm evoluția principalelor ramuri industriale – alimentară, textilă, hârtie, lemn, materiale de construcții, metalurgie și petrol – precum și transformările urbane și sociale de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.
1. Premisele unei industrializări întârziate
Revoluția industrială a pătruns în spațiul românesc mai lent decât în Europa Occidentală, din cauza unor factori structurali:
• lipsa unui stat centralizat până târziu;
• existența unei „Românii Mici”, care nu cuprindea întreg teritoriul național;
• dominația străină până în 1877 (România) și 1918 (Transilvania);
• persistența iobăgiei (până în 1848 în Transilvania și 1864 în România);
• dificultatea acumulării primitive de capital;
• aplicarea inconsistentă a politicilor economice protecționiste.
Aceste condiții au făcut ca industrializarea să fie fragmentată, cu ritmuri diferite pe ramuri și regiuni.
2. Industria alimentară – primul motor al industrializării
Industria alimentară a avut cea mai mare pondere în ansamblul industriei românești.
H2: Morăritul și industria zahărului
Primele mașini cu aburi apar în:
• Gârbou (1831),
• Cluj,
• București – moara Asan (1835),
• Iași (1841).
În 1889 se înființează fabrica de zahăr de la Bod (Brașov), cu un capital de 6 milioane coroane.
La sfârșitul secolului XIX apar mori moderne în comitatele Timiș, Torontal, Brașov, care prelucrează cantități mari de cereale.
Între 1890–1910, revoluția industrială este deplin realizată în această ramură.
3. Industria lânii – începuturile marii industrii prelucrătoare
Primele mașini moderne apar în:
• 1842 – Zărnești (mașini de tors bumbac),
• 1843 – Tunari (mașini de țesut).
Concurența mărfurilor austro‑ungare a încetinit mecanizarea, astfel că abia la începutul secolului XX putem vorbi de o revoluție industrială în această ramură.
4. Industria hârtiei – tradiție și modernizare
Primele inițiative:
• 1841 – Gheorghe Asachi aduce mașini din Praga și Viena;
• 1853 – fabrică la Zărnești;
• 1854 – fabrică la Petrești (Sebeș‑Alba).
Legea de încurajare a industriei hârtiei (1881) duce la apariția unor fabrici moderne:
• Bușteni (1883),
• Letea – Bacău (1885).
În jurul anului 1900, revoluția industrială este completă în această ramură.
5. Industria lemnului – exploatarea unei resurse abundente
Transilvania: 82 de fabrici până la 1900.
România: 54 de fabrici până în 1902.
Toate foloseau aburul ca forță motrice. Existau și mii de fierăstraie acționate hidraulic.
• Revoluția industrială în cherestea: 1890–1900.
• În ramuri precum mobilă sau binale: procesul era abia la început.
6. Materiale de construcții – cărămida și cimentul
H2: Producția de cărămidă
• 1844 – Iași: mașină de 100 cărămizi/oră.
• 1864 – Jimbolia: fabrică modernă.
• 1901 – România: 13 fabrici.
• 1904 – Transilvania: 18 fabrici.
Revoluția industrială era în plină desfășurare, dar nu finalizată.
H2: Producția de ciment
Debut după 1877/1878, direct pe baze mașiniste.
Primele fabrici:
• Brașov, Gurahonț (Transilvania),
• Brăila, Azuga, Cernavodă (România).
Anghel Saligny introduce pentru prima dată în lume betonul armat la construcția silozurilor.
7. Industria metalurgică – suportul tehnic al industrializării
Dezvoltare mai accentuată în Transilvania:
• Oravița – primul furnal (1718),
• Bocșa, Dognecea, Călan, Reșița – centre metalurgice importante.
Modernizarea furnalelor Reșiței (1840) marchează începutul industrializării, finalizată spre sfârșitul secolului XIX.
8. Industria extractivă – petrolul, ramura vedetă
România devine pionier mondial în industria petrolieră:
• 1857 – primele puțuri de exploatare;
• 1857 – Ploiești: prima rafinărie din țară, a treia din lume;
• București – primul oraș din lume iluminat cu petrol lampant;
• 1882 – rafinăria din Oradea;
• 1891 – rafinăria din Orșova;
• 1896 – „Steaua Română”, începutul marilor societăți.
În 1907, România produce peste 1.100.000 tone țiței, ocupând locul 5 mondial.
9. Transformări urbane și sociale
Industrializarea a generat apariția unor orașe cu profil industrial:
• Arad (19 mari întreprinderi),
• Oradea, Cluj, Sibiu, Timișoara, Brașov, București, Ploiești.
H2: Creșterea proletariatului
• Transilvania: 180.000 muncitori (100.000 moderni).
• România: 120.000 muncitori (57.000 moderni).
• Total: 300.000 muncitori, dintre care 160.000 muncitori moderni de fabrică.
Această clasă socială devine un actor important în viața economică și politică.
Concluzie
Revoluția industrială în spațiul românesc a fost un proces lent, inegal, dar profund transformator. De la primele mori cu aburi la marile rafinării de petrol, de la fabricile de hârtie la uzinele metalurgice, industrializarea a schimbat structura economică, urbană și socială a României, pregătind terenul pentru modernizarea secolului XX.
Sursa: Gheorghe Zane, Industria in Romania in a doua jumatate a sec. al XIX lea
Comentarii
Trimiteți un comentariu