Transilvania între 1686 și 1698 – de la ofensiva antiotomană la dominația habsburgică

         ⚔️ După Viena 1683: începutul sfârșitului dominației otomane în Transilvania

Înfrângerea otomană sub zidurile Vienei (1683) a schimbat radical balanța de putere în Europa Central‑Estică. Trupele habsburgice au trecut rapid la ofensivă, obținând victorii decisive:

• 28 iunie 1686 – tratatul hallerian obligă Transilvania să recunoască suzeranitatea împăratului Leopold I;

• 2 septembrie 1686 – cade Buda;

• 12 august 1687 – otomanii sunt zdrobiți la Mohács, ceea ce consfințește cucerirea întregii Ungarii.

În acest context, în august 1687, armatele imperiale pătrund în Transilvania.

🏰 Sfârșitul autonomiei transilvănene

La 27 octombrie 1687, principele Mihai I Apafi semnează un tratat prin care acceptă instalarea trupelor habsburgice în Transilvania. Autonomia principatului este grav afectată, iar atribuțiile principelui sunt reduse drastic.

Pe 9 mai 1688, generalul austriac Antonio Caraffa obține o declarație a nobilimii transilvănene prin care aceasta:

• renunță „de bună voie” la protecția otomană,

• acceptă „părinteasca ocrotire” a împăratului Leopold I.

La 13 mai 1688, Dieta confirmă declarația. Suzera­nitatea otomană asupra Transilvaniei ia sfârșit.

⚠️ Ultima încercare otomană: Imre Thököly

Lupta pentru Transilvania nu se încheie însă. În Țara Românească se afla cu oastea sa Imre Thököly, conducătorul curuților răsculați. Sprijinit de:

• otomani,

• tătari,

• trupe moldovenești și muntenești,

Thököly intră în Transilvania pentru a revendica tronul, rămas vacant după moartea lui Mihai I Apafi (15 aprilie 1690).

⚔️ Zărnești 1691: victoria lui Thököly și eșecul final

La 11/21 august 1691, lângă Zărnești, trupele imperiale conduse de generalul Heissler – sprijinite de un detașament muntean condus de aga Constantin Bălăceanu – sunt înfrânte. Heissler este luat prizonier.

Thököly este proclamat principe al Transilvaniei la Cărstian, în prezența lui Constantin Brâncoveanu.

Dar succesul este efemer. La 25 octombrie 1691, în fața contraofensivei habsburgice, Thököly se retrage:

• mai întâi în Țara Românească,

• apoi peste Dunăre, stabilindu‑se la Vidin.

🦅 Dominația habsburgică și Diploma Leopoldină (1691)

După retragerea lui Thököly, dominația habsburgică se instaurează pentru aproape două secole (până în 1867). Pentru a reglementa raporturile cu nobilimea transilvăneană, împăratul Leopold I emite Diploma Leopoldină (4 decembrie 1691), un document fundamental pentru statutul principatului.

🔹 Principalele prevederi ale Diplomei Leopoldine:

• garantarea libertății religiilor recepte, cu condiția practicării libere a catolicismului;

• confirmarea privilegiilor, titlurilor și drepturilor acordate anterior de regii Ungariei și principii Transilvaniei;

• menținerea în vigoare a vechilor legi (Aprobatele, Compilatele, Tripartitul lui Werbőczy);

• recunoașterea instituțiilor administrative, judiciare și economice tradiționale;

• funcțiile administrative să fie ocupate de transilvăneni (maghiari, secui, sași);

• restituirea bunurilor confiscate nobililor;

• numirea unui director de stat (echivalentul voievodului), obligatoriu transilvănean;

• permisiunea convocării dietelor anuale;

• stabilirea unui tribut anual de 50.000 florini în timp de pace și 400.000 florini în timp de război;

• scutirea secuilor de dări, în schimbul serviciului militar;

• limitarea trupelor de ocupație și menținerea miliției indigene;

• eliberarea populației sărace de obligația găzduirii călătorilor străini.

Diploma Leopoldină devine temelia juridică a Transilvaniei habsburgice.

👑 Sfârșitul principatului autonom

După moartea lui Mihai I Apafi, fiul său, Mihai II Apafi, minor, este dus la Viena în 1696. În 1697, renunță oficial la tron în favoarea Habsburgilor, primind titlul de duce imperial și o rentă anuală de 12.000 de florini.

Din acest moment, Transilvania devine de iure parte a monarhiei habsburgice.

🏛️ Reorganizarea administrativă (1698)

În 1698, Cancelaria Transilvaniei este separată de cea a Ungariei. Se formează:

• Consiliul guvernamental, condus de un guvernator;

• o administrație proprie pentru probleme interne;

• politica externă rămâne strict în mâinile Curții de la Viena.

Această structură va rămâne în vigoare până la Compromisul austro‑ungar din 1867.

 Sursa: Ion Eremia, Istoria romanilor