Sursa foto: commons.wikimedia.org
În anul 1451, tronul Imperiului Otoman a fost preluat de Mehmed II, fiul lui Murad II, un tânăr cultivat, pasionat de literatură și pictură, el însuși poet. Deși musulman, nu era fanatic; era însă energic, curajos și animat de ambiția clară de a lovi decisiv Bizanțul, visul său imperial.
De cealaltă parte, în 1449, tronul bizantin fusese ocupat de Constantin XI Paleologul, fratele lui Ioan VIII. Fost despot la Mistra, în Peloponez, Constantin era un comandant priceput, generos și răbdător. Încoronarea sa nu avusese loc la Constantinopol, ci la Mistra, o abatere de la tradiția milenară, dictată de situația critică în care se afla imperiul.
⚔️ Pregătirea asaltului otoman
În ianuarie 1453, Mehmed II a luat hotărârea finală: atacul asupra Constantinopolului. Flota otomană, formată din 123 de nave – bireme, trireme, galere și parandaria – a fost concentrată în Dardanele, iar la sfârșitul lunii martie a trecut în Marea Marmara.
Armata de uscat, estimată la 80.000–100.000 de oameni, s-a adunat în Tracia. Forțele includeau ieniceri, auxiliari, crescători de șoimi și chiar îngrijitori ai haitelor de câini folosiți în război. Mașinile de asalt – catapulte, berbeci și tunuri – completau arsenalul. Cel mai faimos dintre ele era uriașul tun construit de meșterul transilvănean Urban, refuzat de împăratul bizantin din lipsă de fonduri și oferit apoi sultanului.
La 5 aprilie 1453, Mehmed II a ajuns în fața zidurilor Constantinopolului.
🛡️ Pregătirile disperate ale Bizanțului
În capitală, împăratul Constantin XI a mobilizat întreaga populație. Bărbați și femei, tineri și bătrâni lucrau la repararea zidurilor. S-au strâns arme, provizii și fonduri speciale. Solii au plecat spre Veneția, Genova și Aragon, cerând ajutor.
Reacțiile Occidentului au fost limitate, dar nu inexistente:
• Veneția a promis două vase și 15 galere.
• Papa Nicolae a trimis arme și alimente.
• Coloniile venețiene și genoveze din Constantinopol au oferit sprijin.
• Celebrul condotier Giovanni Giustiniani Longo a venit voluntar în apărarea orașului.
• Comunitățile din Perra și colonia catalană s-au solidarizat.
• Din Castilia a sosit nobilul Don Francisco de Toledo, care pretindea descendență din familia Comnenilor.
Cu toate acestea, forțele bizantine erau infime: 4983 de bizantini și aproximativ 2000 de străini.
🚢 Asediul și ingenioasa manevră navală a lui Mehmed II
Asediul a început la 6 aprilie 1453. Observând că operațiunile se prelungeau, Mehmed II a adoptat o strategie surprinzătoare: a ordonat transportarea navelor pe uscat, peste deal, din Bosfor în Cornul de Aur. Manevra, realizată în noaptea de 22 aprilie, a produs un șoc psihologic, deși nu a dus imediat la prăbușirea apărării.
Rezistența bizantină a continuat eroic.
🩸 Noaptea decisivă: 28–29 mai 1453
Asaltul final a început în noaptea de 28 spre 29 mai. Lupta a fost de o intensitate legendară. Întreaga populație – laici, preoți, călugări și călugărițe – a luptat cu disperare pentru apărarea ultimei capitale creștine din Orient.
Soarta orașului a fost decisă de o întâmplare: poarta Kerkoporta, uitată deschisă de un soldat epuizat. Prin acea breșă, otomanii au pătruns în cetate.
În luptele din interior au căzut:
• împăratul Constantin XI,
• Don Francisco de Toledo,
• Teofil Paleologul,
• Ioan Dalmatul.
Steagurile otomane au fost ridicate pe turnurile unde altădată fluturau vulturii bizantini.
🔥 Jaf, distrugere și transformarea orașului
Constantinopolul a fost supus unui jaf teribil. Populația a fost masacrată în primele ore, iar numeroase comori – mozaicuri, icoane, odoare, biblioteci – au fost distruse sau furate. Sfânta Sofia a fost transformată în moschee.
Mehmed II a arătat însă clemență față de demnitarii bizantini rămași în viață. În schimb, genovezii și catalanii capturați au fost executați.
Cartierele care s-au predat au fost cruțate, conform legii musulmane.
Sultanul a numit un nou patriarh, Ghenadie Scholarios, și, considerându-se moștenitor al împăraților bizantini, a menținut funcționarea Patriarhiei Ortodoxe în noua capitală a Imperiului Otoman.
Sursa: Ion Toderascu, Istoria Bizantului
Comentarii
Trimiteți un comentariu