Înfrângerea Germaniei începe să devină previzibilă după bătălia de la Stalingrad (4 septembrie 1942 – 2 februarie 1943), moment care schimbă radical orientarea diplomatică a României. Conducerea statului, dar și opoziția democratică, înțeleg că menținerea în alianța cu Axa nu mai poate aduce decât dezastru militar și pierderi teritoriale. Începe astfel una dintre cele mai complexe și discrete operațiuni diplomatice din istoria României moderne.
🇷🇴 1. Discursul lui Mihai Antonescu și începutul „planului păcii”
La 6 martie 1943, Mihai Antonescu prezintă un amplu program de pregătire pentru viitoarea Conferință de Pace. Tonul discursului este revelator:
• nu mai apare nicio referire la „Noua ordine europeană” a Axei
• se sugerează o schimbare de direcție
• se pregătește terenul pentru o eventuală desprindere de Germania
Această orientare nouă răspundea și presiunilor opoziției, care căuta soluții pentru scoaterea României din război. Iuliu Maniu confirmă, într-o discuție din 26 martie 1943, că Mihai Antonescu nu mai credea în victoria Axei și îi ceruse să pregătească argumentele pentru negocierile de pace.
🌍 2. Diplomația românească în capitalele neutre
Începând cu 1943, Bucureștiul își extinde contactele diplomatice în:
• Berna
• Lisabona
• Madrid
• Stockholm
• Ankara
• Cairo
• și chiar la București, prin canale discrete
Scopul era clar: identificarea condițiilor pentru retragerea României din război și stabilirea unor acorduri cu Marea Britanie, SUA și URSS.
Mihai Antonescu conduce aceste demersuri cu acordul deplin al mareșalului Ion Antonescu. În paralel, opoziția democratică – în special Iuliu Maniu – acționează prin propriile canale, urmărind același obiectiv.
🛑 3. Obstacolul major: „capitularea necondiționată”
La Conferința de la Casablanca (14–24 ianuarie 1943), Roosevelt și Churchill stabilesc o linie dură:
• nu se negociază cu statele Axei
• se impune formula „capitulării necondiționate”
Această decizie complică enorm demersurile României, care încearcă să obțină condiții mai favorabile pentru ieșirea din război.
🇮🇹 4. Tentativele de negociere prin Italia
În timpul vizitei oficiale la Roma (29 iunie – 4 iulie 1942), Mihai Antonescu îi propune lui Mussolini să inițieze tratative cu Națiunile Unite. Ducele acceptă în principiu, dar cere amânare.
Evenimentele se precipită:
• 25 iulie 1943 – Mussolini este înlăturat
• Mihai Antonescu contactează imediat noul guvern Badoglio
• Italia promite sprijin, dar în realitate negociază singură cu Aliații
România rămâne astfel izolată în demersurile sale.
5. Canalele opoziției: Stockholm și primele contacte cu URSS
Opoziția democratică, prin George I. Duca, consilier la legația română din Stockholm, stabilește legături cu:
• reprezentanții Marii Britanii
• reprezentanții SUA
• din decembrie 1943, și cu reprezentanții URSS
În decembrie 1943 are loc primul contact româno‑sovietic. Diplomatul sovietic Vladimir Semionov sugerează că formula „capitulării necondiționate” poate fi interpretată flexibil. Totuși, discuțiile se întrerup în martie 1944.
🏛️ 6. Barbu Știrbey și negocierile de la Cairo
La 17 martie 1944, în Cairo, prințul Barbu Știrbey are prima întrevedere cu reprezentanții:
• URSS
• Marii Britanii
• SUA
El declară clar că:
• guvernul
• regele
• și opoziția
doresc schimbarea frontului și ieșirea României din alianța cu Germania.
Aceste discuții vor continua, cu întreruperi, până la 23 august 1944, când România rupe oficial alianța cu Axa.
🧭 Concluzie: un drum lung, dificil și plin de ambiguități
Între Stalingrad și 23 august 1944, România a desfășurat o activitate diplomatică intensă, dar fragmentată, marcată de:
• lipsa unei strategii unitare
• presiunea militară germană
• neîncrederea Aliaților
• competiția dintre guvern și opoziție
• schimbările rapide din Europa
Totuși, aceste demersuri au pregătit terenul pentru actul decisiv din august 1944, care a scurtat războiul pe frontul de est și a schimbat destinul României.
Sursa: Stefan Lache, Romania in contextul relatiilor internationale 1938 - 1945
Comentarii
Trimiteți un comentariu