După instaurarea administrației habsburgice în Oltenia, decretul imperial din 22 februarie 1719 a stabilit cadrul general al noii organizări administrative, completat de o serie de măsuri adoptate în același an. În centrul acestui sistem se afla un organ administrativ superior, Administrația, cu sediul la Craiova, responsabilă de conducerea întregii provincii.
Austriecii au încercat să ofere marii boierimi locale o aparență de autonomie, încredințându-le conducerea Administrației, formată din patru consilieri și condusă de un ban sau președinte. Totuși, această autonomie era strict limitată, deoarece Administrația se afla sub controlul direct al comandantului austriac de la Sibiu, care deținea titlul de director suprem al Olteniei (Principatus Valachiae I. premus Director).
🇩🇪 Germanizarea treptată a Administrației
Pe măsură ce tensiunile dintre boierimea locală și autoritățile habsburgice s-au accentuat, Administrația a fost treptat germanizată. Inițial, funcția de ban a fost preluată de un președinte german, apoi un consilier oltean a fost înlocuit cu un alt german. În etapa finală, trei dintre cei cinci membri ai Administrației erau germani, ceea ce reflecta consolidarea controlului imperial asupra provinciei.
🏞️ Structura administrativă locală: județe, plăși și sate
Poruncile Administrației centrale erau puse în aplicare în teritoriu prin intermediul organelor locale. Fiecare dintre cele cinci județe ale Olteniei era condus de un vornic, care exercita la nivel județean atribuțiile Administrației provinciale.
Sub autoritatea vornicului se aflau patru ispravnici, câte unul pentru fiecare plasă a județului. La nivelul satelor, administrația era reprezentată de pârcălabi (provisori) sau vătafi, asistați de jurați sau bătrâni ai satului. Numărul juraților varia în funcție de mărimea satului:
• 4 jurați în satele cu 100 de case
• 2 jurați în satele cu 50 de case
• 1 jurat în satele cu 25 de case
Aceștia erau recompensați prin scutiri de contribuție, un privilegiu important în epocă.
🐎 Aparatul de execuție și transmitere a poruncilor
Pentru a asigura funcționarea administrației, autoritățile au creat un aparat modest, dar eficient, de transmitere a ordinelor. În 1727, Administrația din Craiova dispunea de 25 de călărași, număr care a crescut ulterior la 50, sub comanda unui vătaf.
La nivel județean:
• fiecare vornic avea 5 călărași și 4 vătășei
• fiecare ispravnic avea 3 vătășei, responsabili în special de colectarea contribuțiilor
🛡️ Paza hotarelor: plăieși, gornici și scăunași
Frontierele provinciei erau păzite de:
• plăieși sau gornici în zonele montane
• scăunași la Dunăre și Olt
Aceștia se aflau sub autoritatea Camerei imperiale, atât administrativ, cât și judecătoresc. Plăieșii erau organizați în unități conduse de un vătaf de plai, aflate sub comanda unui căpitan de plăieși. Scăunașii erau subordonați vameșilor. Retribuția lor consta în scutiri de contribuție și în participarea la veniturile obținute din confiscarea mărfurilor de contrabandă.
🏙️ Administrația orașelor: juzi, pârgari și notariatul
Orașele erau conduse de juzi, asistați de patru pârgari. În această perioadă, pentru prima dată, a fost introdusă instituția notariatului urban, un pas important în modernizarea administrației locale.
Administrația orașelor avea responsabilități esențiale privind:
• menținerea ordinii publice
• prevenirea și stingerea incendiilor
• combaterea infracționalității
Comentarii
Trimiteți un comentariu