Orașele medievale din Țara Românească aveau o structură funciară complexă, rezultată din interacțiunea dintre interesele domniei, ale boierimii, ale negustorilor și ale instituțiilor religioase. Regimul de proprietate reflecta atât organizarea socială, cât și autonomia urbană specifică spațiului românesc.
🛍️ 1. Proprietatea orășenilor – centrul economic al orașului
În bazar, nucleul comercial al orașului, se aflau:
• curțile târgoveților,
• case,
• prăvălii,
• ateliere meșteșugărești.
Acestea erau proprietate deplină a orășenilor, care le puteau:
• moșteni,
• vinde,
• dona,
• schimba,
fără aprobarea domnului.
Până în jurul anului 1600, domnia nu confirma tranzacțiile funciare dintre orășeni; acestea erau validate doar de județ și pârgari, ceea ce arată un grad semnificativ de autonomie urbană.
🌾 Moșia comună a orașului
În jurul zonei construite se întindea moșia comună, folosită pentru:
• agricultură,
• pășunat (izlazuri),
• livezi,
• vii,
• ogoare individuale.
Orășenii dispuneau liber de aceste terenuri, la fel ca de proprietățile din interiorul târgului.
👑 2. Proprietatea domnească – prezentă, dar mai redusă decât în Moldova
În Țara Românească, curțile domnești erau mai puține decât în Moldova, ceea ce a limitat influența directă a domniei asupra orașelor.
Proprietatea domnească includea:
• curțile domnești propriu‑zise,
• terenuri cu clădiri administrative,
• suprafețe de pământ gestionate ca moșii domnești.
Domnul administra aceste terenuri la fel ca satele aflate în stăpânirea sa.
🏰 3. Proprietatea boierească – mahalale distincte
Boierii dețineau terenuri în orașe, mai ales în jurul curților domnești. Aici locuiau:
• marii dregători,
• slujitorii curții,
• familiile boierești apropiate de domnie.
Aceste zone formau mahalale boierești, separate de cartierele negustorilor și meșteșugarilor. Structura urbană reflecta astfel ierarhia socială.
⛪ 4. Proprietatea bisericilor și mănăstirilor
În toate orașele existau terenuri aparținând:
• bisericilor,
• mănăstirilor,
• schiturilor.
Acestea proveneau din:
• danii domnești,
• donații boierești,
• cumpărături.
Instituțiile religioase deveneau astfel actori economici importanți, administrând terenuri, case, prăvălii și chiar moșii întregi.
🧭 Concluzie
Structura funciară a orașelor din Țara Românească era un mozaic de proprietăți:
• orășenești – cele mai autonome,
• domnești – cu rol administrativ și simbolic,
• boierești – marcând prezența elitei,
• bisericești – puternice economic și social.
Această diversitate a modelat evoluția urbană, relațiile sociale și dinamica economică a orașelor medievale românești.
Sursa: Ion Donat, Domeniul domnesc in Tara Romaneasca (sec. XIV - XVI)
Comentarii
Trimiteți un comentariu