Sursa foto: commons.wikimedia.org
După anul 1100, noile state catolice din Orientul Apropiat au beneficiat de aproximativ patru decenii de liniște, datorită rivalităților dintre emiratele și sultanatele arabe și selgiucide. Situația se schimbă radical în 1146, când, după o serie de atacuri, Comitatul Edessei este cucerit de turcii selgiucizi. Vestea ajunge la papa Eugeniu III, aflat în Franța, care, temându‑se de consecințele pierderii Edessei, îl însărcinează pe abatele de Clairvaux, Sfântul Bernard, să predice organizarea unei noi cruciade.
Mobilizarea Europei: Ludovic VII și Conrad III
Regele Franței, Ludovic VII, se angajează public să conducă personal armata cruciată. Sub influența predicilor lui Bernard, și împăratul german Conrad III promite participarea, aducând cu el o forță impresionantă de aproximativ 70.000 de cavaleri germani.
Primii care pornesc sunt germanii. Între mai și toamna lui 1147, ei străbat Europa până la Constantinopol. Relațiile cu împăratul bizantin Manuel Comnenul se deteriorează rapid, iar cruciații trec Bosforul fără cooperarea Bizanțului. Alegerea unui traseu arid, lipsit de resurse, duce la înfometarea și epuizarea armatei germane, care este în cele din urmă zdrobită de turci. Conrad III se retrage, pierzând peste două treimi din oaste.
Eșecul francezilor și dezastrul de la Damasc
Ludovic VII alege un traseu mai sigur, cu resurse de hrană și apă, dar o eroare tactică – ruperea legăturii dintre avangardă și grosul armatei – duce la înfrângerea francezilor. Aceștia se retrag spre Antalia, sperând să obțină nave bizantine pentru a continua drumul. Bizantinii trimit însă puține corăbii și treptat, ceea ce fragmentează armata franceză. Cu aceste mijloace limitate, Ludovic ajunge în Principatul Antiohiei, apoi la Ierusalim.
Aici, Ludovic VII și Conrad III decid să atace Damascul, considerat cheia apărării statelor cruciate. Asediul este însă un eșec total: trupele francezo‑germane sunt respinse, iar Cruciada a II‑a se încheie fără niciun rezultat strategic.
Contraofensiva lui Nur al‑Din
După retragerea armatelor occidentale, liderul selgiucid Nur al‑Din abandonează politica de așteptare și trece la ofensivă. În iunie 1149, el atacă Principatul Antiohiei, unde îl înfrânge și îl ucide pe principele Raymond de Poitiers, marcând începutul unei perioade de expansiune musulmană care va pune în pericol întregul proiect cruciat.
Sursa: Zeno Karl Pinter, Ioan Marian Tiplic, Europa si Orientul Apropiat in Evul Mediu
Comentarii
Trimiteți un comentariu