Căsătoria propriu‑zisă începea cu ceremonia religioasă, momentul central al unirii celor doi tineri. În funcție de statutul social al mirilor, slujba putea fi oficiată de unul sau mai mulți preoți, de la simpli slujitori de parohie până la arhierei, mitropoliți sau chiar patriarhi. După cununie urma nunta, un adevărat spectacol al tradițiilor, obiceiurilor și datinilor românești.
Importanța nunții în viața comunității
Nunta era considerată unul dintre cele mai importante evenimente din viața omului. Se credea că o nuntă fastuoasă, bogată și bine organizată aduce o viață de familie frumoasă și fericită. Ceremonia era însoțită de numeroase momente ritualice:
• îmbrăcarea miresei și petrecerea ei din casa părintească,
• scoaterea zestrei,
• întâmpinarea nunilor mari,
• cununia religioasă,
• masa mare, jocurile și veselia,
• schimbul de daruri,
• dezbrăcarea miresei,
• petrecerea nunilor.
Zestrea – un ritual public și obligatoriu
Scoaterea zestrei era un moment esențial, desfășurat în mod public, din două motive:
1. să fie văzută de cât mai mulți martori;
2. să confirme foaia de zestre întocmită la logodnă.
Zestrea cuprindea haine, covoare, perne, veselă, tacâmuri, mobilă și alte bunuri. Un loc aparte îl ocupau darurile de nuntă, oferite de cuscri, nunii mari și nuntași. Părinții miresei aveau obligația tradițională de a dărui:
• părinților și rudelor mirelui,
• nunilor mari,
• tinerilor invitați,
• în mod special druștelor (domnișoarele de onoare).
Sistemul darurilor – un cod respectat cu strictețe
Darurile se ofereau după reguli bine stabilite:
• fetelor li se legau broboade,
• băieților prosoape,
• nunilor mari li se ofereau prosoape bogat brodate, cu dantele croșetate chiar de mireasă.
Mirele și familia lui primeau, la rândul lor, daruri. La nunțile domnești sau boierești, tatăl miresei putea dărui chiar un cal cu tot harnașamentul.
Pregătirea acestor daruri începea adesea odată cu nașterea fetei. Zestrea era adunată de părinți, bunici și rude, iar o parte era țesută și brodată chiar de mireasă. Și mirele oferea daruri miresei și familiei ei. În mod tradițional, înmânarea darurilor era un moment public, festiv și plin de voie bună.
Durata și eticheta nunții
Pentru a respecta toate obiceiurile, nunta putea dura de la trei zile până la două săptămâni. Un element specific românesc era separarea meselor: femeile și domnișoarele nu stăteau la aceeași masă cu bărbații și chiar dansau separat, conform normelor de decență ale vremii.
Sursa: Lilia Zabolotnaia, Femeia in relatiile de familie din Tara Moldovei in contextul european pana la inceputul sec. al XVIII-lea
Comentarii
Trimiteți un comentariu