Înainte de marile reforme ale secolului al XIX‑lea, structura administrativ‑teritorială a Țărilor Române a evoluat lent, păstrând multe dintre instituțiile tradiționale formate în Evul Mediu. Deși Regulamentele Organice aveau să marcheze un moment de ruptură, până la mijlocul secolului al XVIII‑lea organizarea teritorială și aparatul administrativ‑judecătoresc funcționau încă după modele vechi, consolidate în secolele anterioare.
1. Organizarea teritorială: județe și ținuturi
Până la introducerea Regulamentelor Organice, numărul județelor din Țara Românească s‑a menținut constant la 18, în timp ce în Moldova numărul ținuturilor a scăzut la 16, ca urmare a pierderilor teritoriale:
• 1775 – Bucovina, anexată de Imperiul Habsburgic
• 1812 – Basarabia, anexată de Imperiul Rus
Aceste modificări au afectat structura administrativă, dar nu au schimbat principiile de organizare.
2. De la căpitani și pârcălabi la ispravnici: reforma lui Constantin Mavrocordat
Până spre mijlocul secolului al XVIII‑lea, conducerea județelor și ținuturilor era asigurată de:
• căpitanii de județ – în Țara Românească
• pârcălabii și staroștii – în Moldova
Reforma administrativ‑judecătorească a lui Constantin Mavrocordat (1740–1741) a schimbat radical sistemul, introducând funcția de ispravnic, dregător local numit direct de Domn.
Ispravnicul – reprezentantul domniei în teritoriu
Inițial exista un singur ispravnic în fiecare județ/ținut, dar ulterior, din motive financiare, domnii au ajuns să numească doi ispravnici:
• unul român
• unul grec
Atribuțiile lor erau vaste:
• fiscale (strângerea dărilor)
• administrative
• judecătorești
• mobilizarea locuitorilor la munci pentru domnie sau boieri
Pentru îndeplinirea acestor sarcini, ispravnicii dispuneau de forțe armate locale:
• pantiri și călărași – în Moldova
• dorobanți – în Țara Românească
3. Cancelariile isprăvnicilor și limitele controlului administrativ
Pentru a controla activitatea ispravnicilor, domnia a impus obligativitatea existenței unei cancelarii isprăvnicesti și a unei condici în care să fie înregistrate toate activitățile.
Ulterior, condicile s‑au specializat:
• condică pentru procese
• condică pentru probleme administrative
• condică pentru corespondență
În practică, controlul era slab:
• administrația centrală nu ținea evidența ordinelor trimise
• ispravnicii își falsificau sau distrugeau condicile la ieșirea din funcție
4. Subdiviziunile administrative: plaiul, plasa și ocolul
Pentru prima dată în istoria românească, în secolul al XVIII‑lea au fost introduse subdiviziuni ale județelor și ținuturilor.
Plaiul (Țara Românească, 1740)
Subdiviziune montană, condusă de un vătaf de plai, cu atribuții:
• supravegherea graniței nordice
• prinderea răufăcătorilor și a birnicilor fugari
• strângerea dărilor de la plăieși
• judecarea pricinilor mărunte
• numirea pârcălabilor din satele de plăieși
Vătafii erau numiți direct de Domn și beneficiau de scutiri de dări și prestații în natură.
Plasa (Țara Românească) și ocolul (Moldova)
Subdiviziuni ale zonei de șes, conduse de:
• zapcii de plasă – în Țara Românească
• ocolași – în Moldova
Aceștia erau numiți de ispravnici și aveau atribuții reduse, dar în practică făceau și judecăți, cu complicitatea ispravnicilor.
5. Orașele în secolul al XVIII‑lea: pierderea autonomiei și dominația boierească
În secolul al XVIII‑lea, orașele și târgurile au intrat într‑o fază de regres instituțional. Domnii fanarioți, presați de nevoia de bani, au început să doneze orașe boierilor și mănăstirilor, rupând vechea relație contractuală dintre domnie și comunitățile urbane.
Rezultatul:
• 85% dintre orașele Moldovei
• 60% dintre orașele Țării Românești
au ajuns în stăpânirea boierilor sau a mănăstirilor.
Dispariția organelor alese
Organele tradiționale ale orășenilor:
• soltuzul/județul
• pârgarii
au fost înlocuite cu reprezentanți numiți de domnie sau de stăpânii feudali.
În Moldova, aceste instituții au supraviețuit formal până târziu, dar cu atribuții reduse.
Epitropia obștii orașului
În ultimele decenii ale secolului al XVIII‑lea apare o nouă instituție urbană:
• Epitropia obștii orașului, cu atribuții de gospodărire, lucrări publice, asistență socială și, după 1797, organizarea școlilor
Epitropiile erau subordonate Departamentului Epitropiei, condus de un vornic al obștirilor.
6. Satele de moșneni și răzeși: continuitatea tradiției comunitare
Satele de moșneni și răzeși, care au supraviețuit procesului de aservire, și‑au păstrat instituțiile tradiționale:
• Adunarea obștească
• Oamenii buni și bătrâni
• dregători cu sarcini speciale
Atribuțiile lor:
• repartizarea birului
• reprezentarea satului în justiție
• judecarea pricinilor mărunte
Pentru legătura cu domnia sau cu stăpânii feudali au fost menținute funcțiile:
• pârcălabul de sat – în Țara Românească
• vornicelul – în Moldova
Acestea erau numite de stăpâni, dar cu acordul comunității.
Sursa: Curs istoria dreptului romanesc Universitatea “Dunărea de Jos”
Comentarii
Trimiteți un comentariu