La începutul secolului al XIX‑lea, Marea Britanie nu era încă o democrație în sensul modern al cuvântului, însă se afla mult înaintea continentului european. Dispunea de un regim parlamentar funcțional, de partide politice consolidate și de o monarhie constituțională care, în ciuda imperfecțiunilor, respecta libertățile fundamentale.
În contextul post‑napoleonian, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei (constituit în 1800) a traversat o perioadă de tensiuni sociale, transformări economice și reforme politice care aveau să pregătească terenul pentru epoca victoriană – momentul de apogeu al puterii britanice.
1. Crizele interne ale Regenței (1811–1820): tensiuni sociale și reacție autoritară
Boala lui George al III‑lea și dezinteresul prințului de Wales față de guvernare au lăsat Anglia într‑o situație fragilă. În timpul Regenței (1811–1820), țara s‑a confruntat cu:
• creșterea prețurilor și dificultăți economice
• imposibilitatea exportului industrial din cauza războaielor
• mișcările luddiților, care distrugeau mașinile considerate responsabile pentru șomaj
• ecouri republicane inspirate de Revoluția Franceză
Tulburările sociale au culminat cu:
• incidentul Spa Fields (1816)
• masacrul de la Manchester (Peterloo, 1819)
Ca reacție, guvernul a adoptat „legile călușului” (Six Acts), care restrângeau libertatea presei, a întrunirilor și a exprimării, întărind puterea judecătorilor de pace. Era o contrazicere directă a tradiției libertăților engleze.
2. George al IV‑lea (1820–1830): scandaluri personale, dar și începutul reformelor
Domnia lui George al IV‑lea a fost marcată de scandalul matrimonial cu regina Caroline, însă, paradoxal, a deschis calea unor reforme importante.
Ascensiunea tinerilor conservatori
Partidul Tory, devenit Conservator, a fost dominat de figuri reformiste precum:
• Robert Peel – fondatorul poliției moderne
• George Canning – promotor al comerțului liber și al influenței britanice globale
În timpul lor:
• în 1829 a fost creat primul serviciu polițienesc modern (Metropolitan Police)
• a fost adoptat un nou Cod Penal
• muncitorii urbani au început să se organizeze în primele sindicate
În paralel, Partidul Whig (viitorul Partid Liberal), condus de Charles Grey, se reorganiza pentru a promova reformele politice.
3. William al IV‑lea (1830–1837): revolte sociale și marea reformă electorală
Domnia lui William al IV‑lea a coincis cu ultimele mari convulsii sociale ale perioadei post‑napoleoniene.
Revolte și represiune
În 1830, muncitorii nemulțumiți de salarii au declanșat o revoltă majoră. Deși fără vărsare de sânge, represiunea a fost dură:
• peste 450 de persoane au fost deportate în Australia
Reforma electorală din 1832
Sub presiunea burgheziei industriale, guvernul liberal a adoptat Reform Act 1832, una dintre cele mai importante legi din istoria Marii Britanii:
• circumscripțiile electorale au fost redistribuite după criterii demografice
• au dispărut „târgurile putrede” (rotten boroughs)
• marile orașe industriale au primit reprezentare reală
• burghezia industrială a devenit forța dominantă în Camera Comunelor
Această reformă a marcat victoria politică a clasei de mijloc și începutul modernizării democratice.
4. Liberalism economic și legislație socială: transformarea societății britanice
După 1832, Marea Britanie a intrat într‑o perioadă de reforme accelerate.
De la mercantilism la liberalism
Industriașii din Manchester, organizați în Liga împotriva legii cerealelor, au reușit să impună:
• eliminarea taxelor vamale
• renunțarea la protecționism
• adoptarea liberschimbismului
Marea Britanie devine astfel campioana comerțului liber în secolul al XIX‑lea.
Reforme sociale
• Legea Muncii (1833) – limitează munca femeilor și copiilor
• Legea săracilor (1834) – reorganizează sistemul de asistență socială
• Legea corporațiilor municipale (1835) – democratizează administrația locală
• abolirea sclaviei în coloniile britanice – un pas major spre modernitate
Aceste reforme au consolidat imaginea Marii Britanii ca societate matură, capabilă să depășească crizele post‑napoleoniene.
5. Politica externă: între prudență europeană și expansiune globală
Diplomația britanică a fost caracterizată de echilibru și pragmatism.
Poziția față de Europa
• rezerve față de Sfânta Alianță
• opoziție față de intervențiile împotriva revoluțiilor
• sprijin pentru independența Greciei și Belgiei
Relațiile cu Imperiul Otoman
Pentru a contracara Rusia, Marea Britanie a semnat în 1838 un tratat comercial avantajos cu Poarta Otomană.
Expansiunea colonială
• Războiul Opiului (1839–1842) împotriva Chinei
• impunerea tratatului de la Nanking
• acordarea statutului de dominion Canadei (1840), cu drept de autoguvernare
Aceste acțiuni au consolidat poziția globală a Marii Britanii.
6. 1837: începutul epocii victoriene
Odată cu urcarea pe tron a reginei Victoria, Marea Britanie era pregătită să devină:
• „atelierul lumii”
• cea mai mare putere industrială
• centrul financiar al globului
• imperiul care va domina secolul al XIX‑lea
Epoca victoriană avea să fie perioada de maximă expansiune și stabilitate a Regatului Unit.
Sursa: Radu Florian Bruja, Curs istorie moderna universala
Comentarii
Trimiteți un comentariu