Dimineața zilei de 14 august 1945 a rămas una dintre cele mai dramatice din istoria Japoniei. Posturile de radio anunțau că împăratul Hirohito urma să se adreseze poporului într-o cuvântare decisivă pentru soarta imperiului. Pentru o națiune care nu cunoscuse înfrângerea militară timp de 2600 de ani, vestea capitulării era aproape imposibil de suportat.
Atmosfera era copleșitoare: oameni plângeau pe străzi, iar mulțimi de supuși s-au adunat în fața palatului imperial pentru a-și reafirma credința în împăratul considerat încă divin. Printre ei, ofițeri ai armatei imperiale și-au luat viața, incapabili să accepte prăbușirea Japoniei. După dispersarea mulțimii, în piață au rămas trupurile celor care nu putuseră suporta șocul.
În acele zile, japonezii aflau dimensiunea ostilității internaționale provocate de armatele imperiale în teritoriile ocupate.
💥 Pierderile Japoniei în războiul din 1937–1945
Războiul îndelungat a provocat Japoniei pierderi uriașe:
• peste 2 milioane de soldați și ofițeri uciși sau răniți în Pacific;
• peste 600.000 de civili morți în bombardamente;
• 40% din marile orașe transformate în ruine;
• 25% din clădirile industriale distruse;
• Hiroshima și Nagasaki rase de pe fața pământului între 6–9 august 1945;
• pierderea a 25,4% din bogăția națională.
Politica americană post-capitulare: pedeapsă, reformă și reconstrucție
Încă înainte de sfârșitul războiului, SUA elaboraseră documentul „Orientări pentru o politică americană aplicabilă după capitularea Japoniei”, bazat pe Declarația de la Potsdam (26 iulie 1945). Washingtonul urmărea:
• pedepsirea severă a criminalilor de război;
• restructurarea statului japonez;
• refacerea economică pentru reintegrarea Japoniei în economia mondială.
Programul american de democratizare urmărea transformarea unei țări fără tradiție democratică într-un stat modern, cu instituții reprezentative și libertăți politice.
Pentru stabilitate, americanii au decis:
• menținerea împăratului Hirohito ca șef al statului;
• formarea unui guvern responsabil în fața autorităților de ocupație.
Președintele Harry Truman l-a numit pe generalul Douglas MacArthur în funcția de Comandant Suprem pentru Puterile Aliate. MacArthur, sprijinit de ambele partide americane, a condus ocupația cu un corp de ofițeri respectați pentru corectitudinea lor, câștigând rapid încrederea japonezilor.
🏛️ Reconfigurarea politică a Japoniei (1945–1946)
În octombrie 1945, ultimul guvern de război a fost înlocuit cu unul condus de liderul Partidului Progresist. În mai 1946, acesta a fost înlocuit de un guvern condus de Shigeru Yoshida, lider al Partidului Liberal (Jiyūto), moștenitor al vechiului partid Seiyūkai.
La 4 octombrie 1945, americanii au restabilit drepturile politice ale populației și au eliberat toți deținuții politici. Pe scena politică au reapărut partidele:
• Partidul Progresist (Shimpoto),
• Partidul Liberal (Jiyūto),
• Partidul Socialist (Shakaito),
• Partidul Comunist (Kyosanto).
Alegerile din 10 aprilie 1946
Rezultatele au fost:
• Partidul Liberal – 139 mandate,
• Partidul Progresist – 94 mandate,
• Partidul Socialist – 93 mandate,
• Partidul Comunist – 5 mandate.
De aici înainte, Japonia avea să fie guvernată, cu rare excepții, de liberali timp de decenii.
🏛️ Noul sistem parlamentar și justiția postbelică
Japonia a adoptat un sistem parlamentar bicameral:
Camera Reprezentanților
• aleasă pe 4 ani,
• vot universal, egal, direct și secret,
• avea ultimul cuvânt în cazul unui conflict legislativ cu Camera Consilierilor.
Camera Consilierilor
• aleasă pe 6 ani,
• vot universal, direct și secret.
Curtea Supremă
• verifica constituționalitatea legilor,
• funcționa ca Tribunal Suprem și Înalta Curte de Casație.
Sursa: Ioan Chiper, Curs istorie contemporana universala
Comentarii
Trimiteți un comentariu