Structura satelor din spațiul românesc extracarpatic în Evul Mediu reflectă o diversitate de regimuri juridice, fiscale și administrative. În funcție de statutul lor și de raportul cu instituția domniei sau cu stăpânii feudali, satele se împărțeau în trei mari categorii: sate domnești, sate boierești și mănăstirești, respectiv sate de răzeși și moșneni. Fiecare categorie avea propriile mecanisme de conducere, obligații fiscale și forme de autonomie.
1. 🏰 Satele domnești: între proprietatea personală și domeniul instituțional
Satele domnești erau împărțite în două tipuri, fiecare cu o administrație distinctă:
a. Satele personale ale Domnului
Acestea erau:
• moștenite,
• cumpărate,
• dobândite ca proprietate privată a Domnului aflat pe tron.
În aceste sate, Domnul acționa ca un stăpân feudal obișnuit, având:
• un dregător propriu,
• atribuții de administrare și colectare a veniturilor,
• colaborare directă cu obștea locală aservită.
b. Satele instituției Domniei
Aceste sate:
• aparțineau instituției domnești, nu persoanei Domnului,
• se transmiteau automat de la un domn la altul,
• proveneau adesea din confiscări pentru hiclenie sau din desherență.
Satele de ocol
În secolele XIV–XVI, aceste sate au fost grupate în jurul:
• cetăților,
• târgurilor,
• morilor domnești,
cu scopul de a asigura hrana și munca necesară întreținerii acestora.
Ele erau:
• scoase de sub autoritatea dregătorilor de ținut,
• puse sub autoritatea vornicului de târg sau a ureadnicului.
Documentele vremii arată că satele de ocol „mergeau cu târgul” din punct de vedere:
• fiscal,
• vamal,
• administrativ,
• judecătoresc.
Vornicul de târg judeca pricinile apărute în hotarele acestor sate.
2. 🕍 Satele boierești și mănăstirești: imunități și administrație proprie
Aceste sate se împărțeau în două categorii:
a. Sate scutite de dări și cu imunități judiciare
Aici:
• întreaga administrație aparținea stăpânului,
• justiția domnească intervenea doar în cazuri grave (omor, tâlhărie, răpire),
• veniturile și munca sătenilor erau gestionate exclusiv în beneficiul stăpânului.
b. Sate fără scutiri
Acestea aveau obligații fiscale obișnuite, dar erau tot sub autoritatea stăpânului.
Dregătorii satelor boierești și mănăstirești
În Țara Românească:
• pârcălabul de sat.
În Moldova:
• vornicul,
• vornicelul,
• ureadnicul.
Atribuțiile lor includeau:
• colectarea veniturilor datorate stăpânului,
• transmiterea poruncilor,
• repartizarea muncilor,
• urmărirea și readucerea fugarilor,
• judecarea pricinilor și aplicarea pedepselor (amenzi, bătaie).
Instituția vătămanului (Moldova)
În satele boierești moldovenești, obștea desemna un reprezentant propriu – vătămanul – care lucra alături de dregătorul stăpânului.
Ambii proveneau din rândul țăranilor dependenți și beneficiau de scutiri fiscale.
3. 🌾 Satele de răzeși și moșneni: autonomie și tradiție comunitară
Satele de răzeși și moșneni erau comunități libere, în care Domnul exercita doar o autoritate de drept public, fără ingerințe în autonomia internă.
Organele de conducere
Principalul organ era sfatul oamenilor buni și bătrâni, cu atribuții extinse:
• administrarea averii devălmașe,
• vânzarea sau donarea părților din patrimoniul obștii,
• dreptul membrilor de a se „vinde” unui stăpân feudal,
• executarea averii celor care nu își plăteau partea de dări,
• paza câmpului și a vetrei satului,
• prinderea răufăcătorilor,
• participarea la judecăți alături de justiția domnească (martori jurători),
• autentificarea actelor cu efect asupra patrimoniului,
• repartizarea dărilor între membri, în funcție de puterea economică.
Subordonarea administrativă
Din punct de vedere:
• administrativ,
• fiscal,
• militar,
satele libere se subordonau direct ținutului sau județului, prin dregători precum:
• sudeti,
• pârcălabi,
• starosti,
• mari vătafi,
• mari căpitani.
Aceștia trimiteau în sate agenți executivi specializați:
• birari,
• găletari,
• ilisari,
• dijmari,
• gorstinari,
• pripăsari,
• dusegubinari,
• globnici,
• desetnici.
Sursa: Curs istoria dreptului romanesc Universitatea “Dunărea de Jos”
Comentarii
Trimiteți un comentariu