Pecenegii: stăpânii stepelor nord‑pontice și rivalii Bizanțului și ai Rusiei Kievene

      

                                                    Sursa foto: ro.wikipedia.org

 După declinul khazarilor, stepele nord‑pontice intră sub dominația unei noi puteri nomade: pecenegii. Cunoscuți în izvoarele bizantine sub numele de patzinakoi, pecenegii au jucat un rol esențial în istoria Europei de Est între secolele IX–XI, influențând politica Rusiei Kievene, a Bizanțului, a Bulgariei și a regatelor central‑europene.

Originea pecenegilor și migrația spre vest

Pecenegii erau un neam turcic, menționat încă din secolele VII–VIII în izvoarele chineze și uigure. În secolul al IX‑lea se stabilesc între lacurile Aral și Volga, dar presiunea khazarilor și a uzilor îi împinge spre vest.

Traversarea Volgăi marchează începutul expansiunii lor europene:

• intră în conflict cu maghiarii,

• supun triburi slave precum ulicii și tiverții,

• se instalează pe cursul inferior al Niprului, controlând rutele comerciale nord‑pontice.

Pecenegii în izvoarele medievale

Odată ajunși în zona Mării Negre, pecenegii devin vizibili în numeroase tradiții istoriografice:

• Benjamin de Tudela (evreu iberic)

• Matei din Edessa (cronicar armean)

• Ibn Rusta, Al‑Bakri (autori arabi)

• Anna Comnena, Leon Diaconul, Ioan Skylitzes, Constantin Porfirogenetul (bizantini)

• Otto von Freising (german)

• Snorri Sturlusson (islandez)

Această diversitate de surse reflectă aria largă a interacțiunilor pecenegilor cu lumea medievală.

Conflictele cu Rusia Kieveană și Bizanțul

Vecinătatea cu Rusia Kieveană și cu Bizanțul a generat numeroase confruntări.

Secolul X: alianțe fluctuante și atacuri devastatoare

• Pecenegii se islamizează treptat.

• Participă la un atac asupra Constantinopolului, alături de bulgari, maghiari și ruși.

• Se aliază temporar cu cneazul Igor, dar în 968 asediază Kievul.

• În 972 îl ucid pe Sviatoslav, cuceritorul statului khazar.

• Se aliază cu Boleslav cel Viteaz împotriva lui Vladimir al Rusiei Kievene.

Secolul XI: declinul puterii

• În 1034, Iaroslav cel Înțelept îi înfrânge decisiv.

• Sub hanul Kegen, o parte a pecenegilor se refugiază la sud de Dunăre (1046 sau 1065).

• Atacă Salonic și devastează Tracia.

Bătălia de la Lebunion (1091)

Momentul final al puterii pecenege este înfrângerea lor de către împăratul Alexios I Comnenul, aliat cu cumanii. Bătălia de la Lebunion marchează prăbușirea definitivă a confederației pecenege.

Pecenegii în slujba Bizanțului și prezența lor în Europa Centrală

După destrămarea puterii lor, pecenegii devin:

• mercenari ai Bizanțului, mai ales în Asia Mică,

• participanți în primele trei cruciade, în contingente auxiliare.

Enclave pecenege la nord de Dunăre

Prezența lor este atestată:

• în regatul maghiar, încă înainte de domnia lui Ștefan cel Sfânt,

• în Transilvania, până în secolul al XIII‑lea,

• în zona Beșenova, unde regele Ludovic I de Anjou le acordă privilegii.

Refuzul lor de a se creștina la porunca regelui Ștefan arată persistența identității lor tribale.

Moștenirea pecenegilor

Deși ca entitate politică au dispărut, pecenegii au lăsat urme în:

• toponimie (Beșenova, Peceneaga),

• onomastică,

• structurile militare ale Bizanțului și ale statelor central‑europene,

• tradițiile cronicarilor medievali.

Ei reprezintă o verigă esențială în lanțul migrațiilor turcice care au modelat istoria Europei de Est.

 Sursa: Ovidiu Muresan, De la antichitatea tarzie la amurgul evului mediu ( sec. IV - XIII)