De origine germanică, suevii intră în istorie în secolul I î.Hr., pe Rinul Mijlociu. Ulterior, sub același nume sau sub cel de cvazi, sunt identificați în zona Moraviei de astăzi. Moștenirea lor toponimică persistă până în prezent: Suabia le poartă numele, iar Tacitus numește Marea Baltică Suebicum mare, semn al prestigiului lor în lumea germanică.
Migrația spre vest și pătrunderea în Galia
În anul 406, împinși probabil de presiunea hunilor, suevii, alături de alani și vandali, forțează frontiera Rinului și pătrund în Galia. După câțiva ani, ajung în Peninsula Iberică, unde se stabilesc în sudul Galiciei (411).
După plecarea vandalilor asdingi către Africa (419), suevii se extind și în nordul provinciei. Regele Hermeric pune bazele unui stat incipient cu centrul la Braga, primul nucleu politic stabil al unui popor barbar în Hispania.
Expansiunea teritorială și primele conflicte
Profitând de vidul de putere din Peninsula Iberică — vizigoții erau slăbiți de conflicte interne, iar vandalii și alanii părăsiseră regiunea — suevii își extind autoritatea. Încheie tratate (foedera) cu elitele hispano‑romane și cuceresc:
• Merida (439),
• Sevilla (441),
• teritorii din provincia Carthaginensis.
Regele Rechiarius (448–456), succesorul păgânului Rechila, se convertește la catolicism, sperând să câștige sprijinul romanilor și să evite intervenția vizigotă.
Intervenția vizigotă și declinul regatului suev
Conversiunea nu îl salvează. La inițiativa împăratului Avitus, se organizează o campanie împotriva suevilor, considerați prea agresivi în expansiunea lor. Vizigoții, federați ai Romei din 429, îi înving pe suevi la Astorga, apoi jefuiesc Braga. Regele Rechiarius este ucis la Porto (456).
În 464, regele Remismundus obține recunoașterea vizigotă, iar în 465 episcopul Ajax convertește populația suevă la arianism. Urmează un secol de stagnare politică, în care regatul suev supraviețuiește în nord‑vestul Peninsulei Iberice, menținând relații relativ stabile cu vizigoții.
Ultimele decenii și dispariția statului suev
Situația se tensionează după convertirea la catolicism a regelui suev Teodemir (561). Vizigoții, conduși de regele Leovegild, îl consideră un adversar religios și politic.
Conflictul culminează în 585, când vizigoții îl capturează pe regele Adeca și anexează definitiv statul suev. Ironia istoriei face ca, un an mai târziu, vizigoții înșiși să se convertească la catolicism sub regele Reccared.
Pentru suevi, schimbarea vine prea târziu. În secolul următor, ei sunt complet asimilați de populația vizigotă, dispărând ca entitate etnică și politică.
Sursa: Ovidiu Muresan, De la antichitatea tarzie la amurgul evului mediu ( sec. IV - XIII)
Comentarii
Trimiteți un comentariu