Primăvara anului 1821 a transformat Țara Românească într-un spațiu al unei mișcări sociale și naționale de amploare. O răscoală preponderent țărănească, izbucnită în Oltenia, s-a extins rapid în întregul principat. Nemulțumirile erau profunde: obligațiile tot mai împovărătoare ale țăranilor, abuzurile fiscale și administrative ale autorităților locale, dar și dorința boierilor de a pune capăt suzeranității otomane și de a elimina dominația fanariotă.
În acest context tensionat, revendicările sociale ale țăranilor s-au împletit cu aspirațiile politice ale boierilor reformatori, generând o mișcare complexă, condusă de Tudor Vladimirescu, una dintre figurile fondatoare ale istoriei moderne a României.
Revolta românilor a fost stimulată de mișcarea generală antiotomană din Sud‑Estul Europei, inițiată de grecii organizați în societatea secretă Philike Hetairia (Societatea Prieteniei), fondată la Odessa în 1814. Obiectivul Eteriei era declanșarea unei răscoale generale a creștinilor împotriva Imperiului Otoman.
Pentru a atrage Principatele în planul lor, eteriștii au pretins că se bucură de sprijinul Rusiei, putere protectoare a ortodoxiei și adversar tradițional al Porții. Conducătorul Eteriei, Alexandru Ipsilanti, general-maior în armata rusă și fiu de domn fanariot, părea garanția perfectă a unei intervenții rusești.
Decizia lui Ipsilanti de a începe revoluția nu în Peloponez, ci în Principatele Române, s-a bazat pe presupusa solidaritate a boierilor moldoveni și munteni cu lumea grecească. În viziunea Eteriei, Principatele urmau să devină o bază logistică pentru marșul spre Grecia.
Eteria și realitatea din Principate: o interpretare greșită
În practică, Eteria a evaluat greșit situația politică din Principate. Deși o parte a boierimii a salutat insurecția greacă ca mijloc de a slăbi dominația otomană, aceiași boieri doreau și eliminarea concurenței grecești din administrație. Interesele lor nu coincideau cu planurile eteriste.
În acest vid de încredere, nu boierii, ci un lider local — Tudor Vladimirescu — a aprins scânteia revoltei românești.
Tudor Vladimirescu: liderul unei mișcări naționale
Originar dintr-o familie de țărani liberi din Oltenia, Vladimirescu era cunoscut ca negustor, proprietar de pământ și comandant militar experimentat, după ce condusese voluntari în războiul ruso‑turc (1806–1812). Reputația sa de lider energic și integru l-a făcut candidatul ideal pentru a mobiliza masele.
Cooptat de eteriști prin intermediul lui Iordache Olimpiotul și al boierului Constantin Samurcaș, Vladimirescu a acceptat colaborarea, dar cu propriile obiective: eliberarea Țării Românești de dominația otomană și reforme în favoarea micii boierimi și a țăranilor.
Proclamația către norod și mobilizarea populară
Retras în Oltenia la începutul lui 1821, Vladimirescu a început organizarea oștii și strângerea proviziilor. Proclamația sa către norod a promis:
• înființarea Adunării norodului, organ reprezentativ,
• eliminarea abuzurilor administrative,
• limitarea puterii boierilor împilatori.
Deși nu a abordat frontal problema clăcii sau dreptul țăranilor asupra pământului, mesajul său a atras mii de oameni din întreaga Oltenie.
Intrarea lui Ipsilanti în Moldova și schimbarea raportului de forțe
La 22 februarie/6 martie 1821, Ipsilanti a intrat în Iași cu o mică oaste eteristă, proclamând începutul războiului general de eliberare. Domnul Moldovei, Mihai Suțu, și boierii l-au întâmpinat cu speranța unei intervenții rusești.
Dar zvonurile privind dezaprobarea țarului au subminat rapid entuziasmul. Lipsa sprijinului rusesc a devenit evidentă.
Tudor Vladimirescu la București: între boieri și eteriști
La 16/28 martie, Vladimirescu a ajuns la porțile Bucureștiului. În lipsa intervenției ruse, el a încheiat o înțelegere cu boierii conservatori, urmărind să devină domn „după obiceiul pământului”, nu ca revoluționar.
Relația cu Ipsilanti s-a deteriorat rapid. Deși inițial cooperaseră, lipsa sprijinului rusesc a transformat colaborarea într-o rivalitate pentru controlul Țării Românești. Cei doi au decis să-și separe forțele: Ipsilanti s-a retras la Târgoviște, iar Vladimirescu a rămas la București, unde a început să formuleze Cererile norodului român.
Prăbușirea mișcării și execuția lui Tudor Vladimirescu
La 1/13 mai, trupele otomane au intrat în Principate. Țarul a acceptat reinstaurarea ordinii pentru a evita un conflict direct cu Imperiul Otoman.
Vladimirescu s-a retras spre Oltenia, dar a fost arestat de oamenii lui Ipsilanti, care l-au acuzat — pe nedrept — de trădare. După un proces simulacru, a fost executat la 27 mai/8 iunie 1821. Oastea sa s-a risipit rapid.
Înfrângerea Eteriei
La scurt timp, și mișcarea lui Ipsilanti s-a prăbușit. Înfrânt la Drăgășani (7/19 iunie), Ipsilanti a fugit în Transilvania, unde a fost internat. Restul forțelor eteriste s-au dispersat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu