Sursa foto: magazincritic.ro
Convenția de la Balta Liman, semnată la 19 aprilie/1 mai 1849, a marcat reinstalarea controlului tradițional exercitat în comun de Rusia și Imperiul Otoman asupra Principatelor Române. Cele două puteri au numit noi domni: Barbu Știrbei în Țara Românească și Grigore Ghica în Moldova, urmărind să limiteze influențele liberale și naționale care se manifestaseră puternic în timpul Revoluției de la 1848.
Domni conservatori, dar preocupați de modernizare
Deși Știrbei era mai conservator și aspira la un model de conducere aproape absolutist, el a promovat reforme administrative și economice importante. În Moldova, Grigore Ghica, mai apropiat de ideile liberale moderate, a permis întoarcerea unor revoluționari pașoptiști și chiar i-a cooptat în guvern. Ambii domni au contribuit la modernizarea învățământului și la dezvoltarea economică, fără a deveni simple instrumente ale politicii ruse sau otomane.
Criza orientală și ocuparea Principatelor (1853–1854)
Tensiunile dintre Rusia și Imperiul Otoman au escaladat în 1853, ducând la ocuparea Principatelor de către trupele rusești. Domnii Știrbei și Ghica au fost nevoiți să se refugieze în Austria, iar administrația a fost preluată de un guvern militar rus. Riposta otomană a venit rapid, prin declararea războiului la 4/16 octombrie 1853.
Ocupația rusă a alarmat marile puteri europene. Marea Britanie și Franța au considerat acțiunea Rusiei o amenințare la adresa echilibrului din Orientul Apropiat și, la 16/28 martie 1854, au declarat război Rusiei. Austria, preocupată de interesele sale comerciale la Dunărea de Jos, a semnat Convenția de la Boiacikoy cu Turcia, angajându-se să forțeze retragerea Rusiei din Principate.
Administrația austriacă și pregătirea terenului pentru schimbare
Pe măsură ce trupele ruse s-au retras (iulie–septembrie 1854), Principatele au fost ocupate de armata austriacă. Organizarea administrativă impusă de Austria sugera intenția unei șederi îndelungate, iar unele cercuri politice vieneze vedeau chiar posibilă integrarea Principatelor în imperiu.
Conferința de la Viena și începutul unei noi ordini (1855)
Deși Conferința de la Viena (martie–iunie 1855) nu a încheiat conflictul, marile puteri au adoptat decizii esențiale pentru viitorul Principatelor:
• desființarea protectoratului rusesc,
• respingerea pretențiilor otomane la suveranitate deplină,
• confirmarea autonomiei Moldovei și Țării Românești,
• propunerea redactării unei noi „charte a drepturilor”.
Tratatul de la Paris (1856) și începutul procesului unirii
Tratatul de la Paris, semnat la 18/30 martie 1856, a pus capăt războiului Crimeii și a schimbat radical statutul Principatelor. Ele rămâneau sub suzeranitate otomană, dar treceau sub protecția colectivă a marilor puteri, care interziceau intervenția unilaterală a oricărei puteri străine.
Principatele primeau:
• independență administrativă,
• dreptul de a avea armată națională,
• libertate comercială.
O comisie specială de anchetă a fost trimisă la București pentru a evalua dorințele populației și a recomanda o nouă formă de guvernământ. În paralel, marile puteri au decis organizarea adunărilor ad-hoc, menite să exprime voința publică.
Adunările ad-hoc și afirmarea idealului unirii (1857)
În ciuda opoziției Austriei, Turciei și a caimacamilor, unioniștii au câștigat alegerile pentru adunările ad-hoc din ambele Principate. În octombrie 1857, adunările au adoptat rezoluții clare:
• unirea Moldovei și Țării Românești,
• autonomie internă,
• garanție colectivă internațională,
• modernizarea instituțiilor.
Convenția de la Paris (1858): cadrul constituțional al Principatelor Unite
La 7/19 august 1858, marile puteri au semnat Convenția de la Paris, care a devenit practic o constituție a Principatelor Unite. Documentul prevedea:
• câte o adunare legislativă în fiecare Principat,
• o Comisie Centrală la Focșani pentru legi comune,
• alegerea pe viață a câte unui domn în fiecare Principat,
• consilii de miniștri responsabile în fața adunărilor,
• armate separate, cu comandament alternativ,
• independența justiției și inamovibilitatea judecătorilor,
• abolirea privilegiilor boierești și egalitatea în fața legii.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza și realizarea unirii (1859)
Comisiile provizorii au organizat alegerile pentru noile adunări legislative. În Moldova, victoria unioniștilor a dus la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn la 5/18 ianuarie 1859. În Țara Românească, conservatorii divizați nu au reușit să impună un candidat propriu, iar deputații au decis să susțină unirea prin alegerea aceluiași domn.
La 24 ianuarie/6 februarie 1859, Cuza a fost ales domn și în Țara Românească. Astfel, românii au realizat Unirea Principatelor prin mijloace politice ingenioase și prin respectarea strictă a Convenției de la Paris.
Sursa: Dennis Deletant si altii, Istoria Romaniei
Comentarii
Trimiteți un comentariu