Primul recensământ modern și dinamica populației
Primul recensământ modern din Principatele Unite a fost realizat în 1859–1860, la începutul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Sub coordonarea lui Dionisie Pop Marțian, Comisia de Statistică a înregistrat 4.424.961 de locuitori, oferind pentru prima dată o imagine clară asupra structurii sociale, ocupațiilor și confesiunilor.
Creșterea demografică era alimentată atât de sporul natural, cât și de imigrația unor comunități alogene — în special evreii așkenazi și sefarzi. Totuși, mortalitatea ridicată, în special cea infantilă, epidemii precum holera din 1848 și alimentația precară a țăranilor limitau speranța de viață, mult sub nivelul Europei Occidentale.
Transformări sociale: boieri, țărani, burghezie
Boierimea
Boierimea românească trecea prin schimbări profunde de mentalitate, influențate de:
• contactul cu Occidentul,
• educația în școli europene,
• adoptarea modei și stilului de viață apusean.
În același timp, viața privată a elitei era marcată de divorțuri frecvente și scandaluri publice, contrastând cu stabilitatea familiilor țărănești.
Țărănimea
Țărănimea era departe de a fi un bloc omogen. Existau:
• țărani liberi (moșneni și răzeși),
• țărani clăcași (aprox. 70% din populația rurală),
• diferențe majore între zonele de șes și cele montane,
• variații semnificative între moșiile particulare, bisericești și ale statului.
Burghezia
Structura burgheziei diferă între cele două Principate:
• în Țara Românească, burghezia era preponderent autohtonă;
• în Moldova, activitățile comerciale și meșteșugărești erau dominate de comunități alogene: evrei, armeni, greci, bulgari.
Orașele erau populate și de slugi, muncitori ocazionali, mici meșteșugari și țărani stabiliți la periferii.
Clerul și rolul său social
Clerul ortodox era împărțit în:
• cler de mir, implicat direct în viața comunității,
• cler monahal, organizat în mănăstiri pământene și mănăstiri închinate Locurilor Sfinte.
Mănăstirile închinate, conduse de egumeni greci, administrau vaste domenii și trimiteau o parte considerabilă a veniturilor în afara țării, aspect intens criticat în epocă.
Robia țiganilor și emanciparea treptată
Robii țigani formau o categorie socială distinctă, împărțită după:
• stilul de viață (de laie, vătrași),
• ocupații (lingurari, ursari, zlătari etc.).
Eliberarea lor s-a făcut treptat:
• în Țara Românească: 1843–1856,
• în Moldova: 1844–1855.
Comunitățile alogene: evrei, armeni, bulgari, lipoveni, sudiți
Evreii
Cea mai numeroasă comunitate alogenă era cea evreiască:
• în Moldova: aprox. 250.000,
• în Țara Românească: până la 20.000.
Evreii așkenazi dominau comerțul, meșteșugurile și finanțele în Moldova, în timp ce sefarzii din Țara Românească aveau o poziție socială mai stabilă și un nivel de integrare mai ridicat.
Armenii
Prezenți de secole în spațiul românesc, armenii formau comunități compacte în orașe precum Iași, Botoșani și Suceava, fiind activi în comerț și operațiuni bancare.
Bulgarii
Stabiliți mai ales la periferia orașelor, bulgarii se ocupau de grădinărit și comerț mărunt.
Lipovenii
Fugiți din Rusia din cauza persecuțiilor religioase, lipovenii s-au stabilit în zone izolate precum Delta Dunării și Dobrogea.
Sudiții
Supuşii străini (sudiții) beneficiau de jurisdicție consulară și privilegii fiscale, devenind un instrument de influență pentru puteri precum Austria. Sistemul s-a menținut până după Unirea Principatelor.
Concluzie
Prima jumătate a secolului al XIX‑lea a reprezentat o perioadă de transformări sociale, demografice și culturale profunde. Recensământul din 1859–1860 a oferit o imagine clară asupra unei societăți complexe, aflate la intersecția tradiției medievale și a modernizării accelerate.
Sursa: Mihai Cojocariu, Curs Romania Moderna
Comentarii
Trimiteți un comentariu