Criza economică declanșată în 1929 a lovit puternic Marea Britanie, însă reacția societății și a mediilor politice britanice s‑a remarcat printr‑o flexibilitate remarcabilă și prin renunțarea, cel puțin temporară, la principii economice și politice considerate până atunci intangibile. Rezultatul a fost o tranziție controlată, care a permis țării să depășească dificultățile fără convulsii sociale majore.
1. Guvernarea de uniune națională: sfârșitul tradiției unipartinice
Înaintea alegerilor din august 1931, regele George al V‑lea invită principalele forțe politice să formeze un guvern de uniune națională, o soluție excepțională pentru o situație excepțională.
Guvernele de uniune națională sunt conduse succesiv de:
• Ramsay MacDonald (1931–1935)
• Stanley Baldwin (1935–1937)
• Neville Chamberlain (1937–1940)
În urma alegerilor din 1931 și 1935, aceste guverne sunt dominate de Partidul Conservator, care obține:
• 1931: 55% și 473 mandate
• 1935: 48% și 387 mandate
Această formulă politică asigură stabilitate într‑un moment în care dezbaterile economice riscau să fragmenteze scena politică.
💷 2. Abandonarea etalonului aur: o revoluție economică (21 septembrie 1931)
Renunțarea la Gold Standard a reprezentat una dintre cele mai importante decizii economice ale secolului în Marea Britanie.
Efecte imediate:
• lira sterlină se devalorizează cu aproximativ 30%;
• produsele britanice devin mai competitive pe piața internațională;
• exporturile cresc, redresând balanța comercială;
• bugetul statului primește resurse suplimentare.
Guvernul MacDonald poate astfel:
• aplica economii bugetare;
• crește impozitele;
• reduce dobânda de la 6% la 2% (1932) pentru stimularea investițiilor;
• proteja piața internă prin tarife vamale, consolidând economia imperială.
🏭 3. Abandonarea individualismului economic: începutul corporatismului britanic
Criza obligă Marea Britanie să renunțe la tradiționalul laissez‑faire. Statul intervine pentru a reorganiza sectoare întregi:
Reorganizarea industriei
• Coal Mines Act (1930) – concentrare în sectorul minier;
• apariția marilor trusturi:
• British Iron and Steel (siderurgie)
• Unilever (chimie)
• trusturi în textile (Cotton Industrial Reorganization Act – 1936)
• Rootes (industria auto)
Dezvoltarea industriilor noi
• electricitate
• prelucrarea cauciucului
• industrii implantate în zona Londrei, generând locuri de muncă
Reforma agriculturii
• subvenții și prețuri garantate prin:
• Agricultural Marketing Acts (1931–1933)
• Wheat Act (1932)
📈 4. Rezultatele economice: revenirea treptată
Datorită acestor măsuri:
• producția industrială revine la nivelul din 1929;
• șomajul scade constant;
• din 1935, balanța plăților devine pozitivă;
• investițiile sunt reluate;
• venitul real al populației crește.
Marea Britanie reușește astfel o relansare economică graduală, fără șocuri sociale majore.
🗳 5. Impactul politic al crizei: diviziuni, realinieri și demisii
Criza economică a provocat tensiuni majore în interiorul partidelor politice.
Alegerile din mai 1929
• Conservatorii: 38% (288 mandate)
• Laburiștii: 37% (288 mandate)
• Liberalii: 23% (59 mandate)
Prim‑ministru devine laburistul Ramsay MacDonald.
Conservatorii
• rămân uniți în opoziție;
• susțin o politică deflaționistă:
• creșterea impozitelor
• reducerea cheltuielilor publice
• scăderea salariilor funcționarilor
• diminuarea protecției sociale
Liberalii
Divizați în două aripi:
• dreapta (Sir John Simon) – deflaționism
• stânga (Lloyd George) – soluții keynesiene:
• ieftinirea creditelor
• creșterea consumului
• acceptarea deficitului bugetar
Laburiștii
Sunt cei mai afectați de diviziuni interne:
• majoritatea susține impozitarea marilor averi;
• MacDonald și Snowden favorizează deflaționismul;
• Maxton și Mosley cer politici dirijiste și intervenție masivă a statului.
În august 1931, fracturat de aceste tensiuni, cabinetul MacDonald demisionează, deschizând calea guvernului de uniune națională.
🔍 Concluzie
Marea Britanie a traversat Marea Criză printr‑un amestec de pragmatism economic, flexibilitate politică și abandonarea dogmelor tradiționale. Renunțarea la etalonul aur, reorganizarea industriei, protecționismul moderat și guvernarea de uniune națională au permis țării să evite radicalizarea politică și să revină treptat pe un traseu de creștere.
Sursa: Bogdan Antoniu, Alin Matei, Politica si societate in sec. XX
Comentarii
Trimiteți un comentariu