Vestea succesului revoluționarilor francezi din februarie 1848 a declanșat un val de mobilizare în rândul liberalilor și naționaliștilor din Imperiul Habsburgic. Inspirate de modelul francez, aceste grupuri au trecut rapid la acțiune, cerând reforme politice și limitarea autorității centrale de la Viena.
Kossuth și începutul revoluției maghiare
La 3 martie 1848, Lajos Kossuth a rostit la Budapesta un discurs care a devenit scânteia mișcării revoluționare maghiare. El i-a chemat pe maghiari să lupte pentru un guvern liberal și pentru reducerea controlului austriac asupra Ungariei. La scurt timp, la Viena, protestatarii au cerut reforme în fața parlamentului imperial. Intervenția armatei a provocat haos, iar împăratul Ferdinand, temându-se de escaladare, l-a abandonat pe cancelarul Metternich, care a demisionat și s-a refugiat în Anglia, punând capăt celor patruzeci de ani de politică antirevoluționară.
„Legile din martie” și extinderea reformelor
Profitând de context, forțele național-liberale maghiare au elaborat „Legile din martie”, care marcau sfârșitul ingerinței austriece în guvernarea Ungariei. Deși împăratul își păstra titlul de monarh, noile legi instituiau un parlament reprezentativ, alegeri democratice, abolirea șerbiei și a privilegiilor nobiliare, precum și libertatea presei. În aprilie, cehii din Boemia au obținut concesii similare.
Constituția lui Ferdinand și radicalizarea revoluției austriece
În martie, împăratul promisese o nouă constituție pentru supușii austrieci, însă la 25 aprilie a impus propria versiune. Aceasta garanta un parlament reprezentativ, un guvern responsabil și vot universal masculin, dar concesiile erau insuficiente pentru liberalii austrieci. Revolta a continuat, iar în mai împăratul a fugit la Innsbruck. Revoluționarii au preluat controlul Vienei și, în iulie, au abolit obligațiile țărănimii față de nobili.
Înfrângerea revoluțiilor și izolarea Ungariei
Până în mai 1848, revoluționarii din Ungaria, Boemia și Austria obținuseră victorii importante, dar lipsa unui front comun a permis armatei imperiale să recâștige teren. În iunie, trupele imperiale au înăbușit revolta de la Praga, iar în octombrie au recucerit Viena. Ungaria a rămas singură în lupta cu Habsburgii, fără sprijinul românilor din Transilvania, care ar fi putut constitui un aliat decisiv.
Ascensiunea lui Franz Joseph și restaurarea autorității habsburgice
La finalul anului 1848, împăratul Ferdinand, slăbit politic, a abdicat în favoarea nepotului său, Franz Joseph. Noul monarh, sprijinit de prințul Felix von Schwarzenberg, a lansat o campanie antirevoluționară amplă. El a anulat libertățile acordate Ungariei și a trimis trupe pentru a restabili controlul imperial. Deși Ungaria a rezistat inițial, intervenția țarului Nicolae I, care a trimis o armată numeroasă în sprijinul Austriei, a decis soarta conflictului. În vara anului 1849, Franz Joseph restabilise complet autoritatea asupra imperiului central‑european.
Sursa: Adrian Niculescu, Istorie politica moderna si contemporana
Comentarii
Trimiteți un comentariu