Imediat după primele alegeri, viaţa
politică a României căpăta noi nuanţe, noi dimensiuni, noi aspecte. Votul
universal a determinat renunţarea la sistemul rotativei guvernamentale care
însemna perindarea la putere a liberalilor şi conservatorilor. Pe de altă
parte, creşterea numărului partidelor cu care aspirau la guvernare ducea la o
instabilitate guvernamentală, determinată, în parte, şi de cucerirea de către
mase a votului universal, a deşteptării intereselor pentru problemele politice
ale ţării în rândul unor pături sociale mai largi.
Campania electorală din 1920 a purtat un
caracter mai agitat decât cea din 1919. Acesta se manifesta în special prin
extinderea în provincie a grupărilor şi partidelor politice din Regat, ca Liga
Poporului şi Partidul Naţional Liberal. Ambiţiile politice ale unor lideri de
partid se conturau tot mai clar, în acelaşi timp observăm o mai mare
concentrare a eforturilor în vederea definitivării documentelor de partid şi
înaintării unor platforme electorale viabile.
În perioada noiembrie 1919 – mai 1920,
numărul partidelor şi grupărilor politice din Basarabia a crescut aproape de
patru ori, dacă ţinem cont şi de grupările cu pondere judeţeană. Concomitent cu
constituirea de centre rurale ale Ligii Poporului, în judeţele Hotin, Tighina,
Cetatea Albă şi Chişinău se resimţea o oarecare pornire împotriva ţărăniştilor,
în acelaşi timp, în judeţele de centru se înregistra o creştere a numărului
simpatizanţilor Partidului Socialist.
Polemicile intense şi acuzaţiile
reciproce ale partidelor, formulate în dezbaterile parlamentare şi în presa vremii,
aveau drept urmare schimbări frecvente ale opţiunilor electoratului, fapt
reflectat în documentele de arhivă. Bunăoară, de la tribuna Parlamentului,
Vladimir Chiorăscu, reprezentantul filialei basarabene a Ligii Poporului,
formula aprecieri pline de cinism privitoare la activitatea Partidului Ţărănesc
basarabean: „Partidul Poporului, venind la putere în Basarabia, a moştenit o
grea succesiune, rămasă Basarabiei din glorioasa guvernare a lui Inculeţ şi
Ciugureanu.
Decretul-lege, nr. 1.460, din 2 aprilie
1920 modifica procedura alegerii deputaţilor şi senatorilor prin reducerea
numărului acestora, similar pentru Vechiul Regat şi Basarabia. Astfel, un
deputat era ales de 30.000 – 50.000 alegători, iar un senator – de 60.000 –
100.000 alegători. Fiecare judeţ reprezenta o circumscripţie electorală care
delega un minim de patru deputaţi şi doi senatori.
Conform datelor oficiale, în alegerile
pentru Adunarea Deputaţilor, desfăşurate la 25-27 mai 1920, au participat 72,29
% din populaţia cu drept de vot a Basarabiei în alegerile din 30-31 mai 1920
pentru desemnarea senatorilor – 67,5 % din alegători. Trebuie menţionat că
procentul pentru ambele Camere a fost unul mai mare decât media pe ţară (66,3 %
alegători pentru Adunarea Deputaţilor şi 61,8 % pentru Senat). Rezultatul
scrutinului a fost favorabil pentru partidul de guvernământ, acesta fiind
primul partid care şi-a depus listele electorale în toate provinciile româneşti,
obţinând 44,6 % din voturile exprimate pe ţară şi, respectiv, 206 mandate în
Parlament. În Basarabia, acesta a obţinut 46 % din voturi sau 22 mandate din
51, situându-se pe locul doi, după Partidul Ţărănesc basarabean, cu 25 deputaţi
(48 % din voturi), 2 mandate a obţinut Partidul Independent şi 1 – Federaţia
democrat-naţional-socială. Din 24 senatori aleşi, 18 reprezentau partidul de
guvernământ, iar 6 – Partidul Ţărănesc basarabean.
Rezultatele alegerilor din 1920 sunt
semnificative în ce priveşte procentul voturilor nule, anulate şi neexprimate,
acesta constituind 13,2 % cel mai mare procentul din primele trei, dar şi din
cele şase scrutine ale primului deceniu interbelic.
Alegerile din 1920 au demonstrat că
Partidul Ţărănesc basarabean rămânea cel mai popular partid politic din
provincie. Acesta a obţinut o victorie completă în judeţele Bălţi, Soroca şi Tighina,
majoritatea de voturi – în judeţele Hotin şi Orhei.
Partidul Poporului a obţinut o victorie
completă în judeţul Ismail, baştina generalului Al. Averescu, majoritatea
voturilor în judeţele Cetatea Albă, Cahul şi jumătate din voturile
electoratului din judeţul Chişinău.
În perioada dintre cele două scrutine,
din 1920 şi 1922, a continuat procesul regrupării de forţe pe arena politică
românească în general. Paralel cu extinderea Partidului Naţional Liberal în
Basarabia, aveau loc scindări în rândurile Partidului Ţărănesc basarabean,
precum şi ale Partidului Poporului.
Pentru alegerile în Adunarea Deputaţilor
care s-au desfăşurat la 5-7 martie 1922, în listele electorale ale provinciei
au fost înscrişi 487.988 de alegători184. La vot au luat parte 380.370 de
persoane sau 77,95 %, voturile valabile constituind 94,4 % . Conform datelor oficiale,
cea mai mare proporţie de votanţi o găsim în judeţul Cetatea Albă – 87 % din
totalul alegătorilor înscrişi pe judeţ. În general, în sudul provinciei proporţia
votanţilor a fost mai mare decât la nord şi centru: de exemplu, în judeţul
Hotin au votat 74,3 % din total, în Orhei – 75 %, pe când în Cahul – 81,5 %,
Tighina – 81 %.
Din totalul de 51 de deputaţi aleşi, 22
sau 43 %, reprezentau Partidul Ţărănesc basarabean, condus de Ion Inculeţ, 18
(35 %) – Partidul Ţărănesc, condus de Pan. Halippa, 7 (14 %) deputaţi erau
membri ai Partidului Naţional Liberal, restul reprezentau Liga democratică basarabeană
a ordinii şi dreptului şi Gruparea naţional-evreiască.
Pentru Partidul Poporului, rezultatele
scrutinului electoral din 1922 sunt incomparabil mai mici decât cele din 1920
(1,9 %, din totalul voturilor pentru Cameră şi 1,7 % pentru Senat): nici un
deputat şi senator în Parlament, faţă de 23 în Adunarea Deputaţilor şi 18 în
Senat pentru anul 1920, când acesta se afla la guvernare. Alegerile din 1922 au
spulberat, practic, „mitul Averescu”, scrutinul din 1926 nefiind atât de
victorios pentru acesta.
Alegerile au consemnat dispariţia
Partidului Conservator de pe arena politică a României, nici o grupare conservatoare
nu a candidat în Basarabia.
Grupările şi partidele de nuanţă socialist
au luat un număr minim de voturi, fiind lipsite de importanţă pe arena politică
a Basarabiei în special şi a României în general. În schimb, Partidul Ţărănesc condus
de Ion Mihalache a devenit unul dintre cele mai puternice partide de opoziţie
în întreaga Românie. Acest succes se datora în parte fuziunii din iunie 1921 cu
gruparea din Basarabia, condusă de Pan. Halippa. Ţărăniştii s-au situate pe
locul doi, cu 40 mandate în Adunarea Deputaţilor.
În rezultatul colaborării Partidului
Naţional Liberal cu partidele cele mai influente din provincii, ca Partidul
Ţărănesc basarabean şi Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, s-a creat un
bloc parlamentar majoritar, căruia i-au revenit 60,3 % din voturile exprimate
şi, respectiv, 259 mandate pe ţară. Această colaborare în alegeri a şi pregătit
fuziunea celor trei partide care s-a produs la 20 ianuarie 1923.
Pentru Senat observăm o creştere a numărului
votanţilor, dar şi a procentului participării acestora în alegeri, comparativ
cu scrutinele precedente. Dacă în 1920 au votat 68 % din totalul de 225.243 de
alegători, în 1922 au votat 168.945 de alegători, adică 75 %, comparativ cu
cifra de 70,4 % ale voturilor pe ţară195. Cele mai active s-au dovedit a fi
judeţele Hotin, Soroca, Cahul şi Cetatea Albă. În raport cu numărul votanţilor,
pentru Senat s-au înregistrat cu 3 % mai multe voturi anulate decât pentru
Cameră.
În pofida contestării alegerilor din
partea opoziţiei, precum şi a criticilor dure aduse de către aceasta, alegerile
din 1922 au adus victorie Partidului Naţional Liberal pe ţară. În acelaşi timp,
acestea au demonstrat popularitatea persistentă a ţărăniştilor în Basarabia. Pe
de altă parte, ele au însemnat declinul sigur al Partidului Poporului, odată
popular, în special în sudul provinciei. Deputaţii şi senatorii basarabeni,
aleşi în urma scrutinului din 1922, au activat pe parcursul întregii
legislaturi, până în 1926, participând la elaborarea Constituţiei din 29 martie
1923, precum şi a unui pachet întreg de legi cu caracter de unificare şi modernizare
a vieţii politico-administrative, economice, sociale si culturale.
Sursa: Svetlana Suveica, Basarabia in primul deceniu interbelic. 1918 - 1928. Modernizare prin reforme
Comentarii
Trimiteți un comentariu