Sursa foto: ro.wikipedia.org
Pentru iluminişti şi pentru suveranii
reformatori contemporani, Frederic al II-lea (1740-1785) rege în Prusia,
constituie modelul „prin-cipelui filosof”. Dezvoltă ideile noi de inspiraţie
franceză ale secolului în lucrări de filosofie, istorie, artă politică şi
militară. În Anti-Machiavelli (1740) şi Testament Politic (1752, 1768) îşi anunţă
concepţia şi ideile despre guvernare.
Programul reformator decurge din însăşi
particularităţile statului prusac. Ca stat suveran şi centralizat, Regatul
Prusiei datează din 1701. Face parte din cadrul Sfântului Imperiu roman de
naţiune germană. La originea lui stau două entităţi teritoriale şi politice:
electoratul de Brandenburg (dinastia Hohenzollern) cu drept de vot în alegerea
Împăratului şi ducatul Prusiei Orientale, independent de Imperiu şi în afara
graniţelor sale. Deci este lipsit de o reală unitate teritorială. Este un stat
lipsit de bogăţii (sol, subsol). A suferit mari pierderi demografice în timpul
războaielor din secolul al XVII-lea. Compensatoriu, Frederic a moştenit o administraţie
centrală şi o birocraţie eficientă (instituţiile locale tradiţionale feudale
n-au fost desfiinţate); o nobilime docilă, care nu s-a bucurat în trecut de
libertăţi feudale prea mari; o ţărănime cu statut juridic diferit (şerbi sau
liberi); o populaţie dominant protestantă (lutherană şi calvină); resurse
financiare şi o armată bine instruită. Reformele sale care au un ritm mai rapid
după 1763, urmăresc eficientizarea acestui sistem, reformarea administrativă şi
locală nu atât instituţională, înseamnă creşterea exigenţelor în selectarea
funcţionarilor (concurs, absolvenţi de universitate, cu cunoştinţe juridice,
economice) proveniţi din rândurile micii nobilimi.
Începe reforma în justiţie pe baza unui
cod de legi definitivat în 1794 (Codex Fridericus, elaborat de cancelarul
Cocceji). Din punct de vedere economic, iniţiativele sale sunt de natură
mercantilistă (comerţ, manufacturi) şi fiziocrată, acordând împrumuturi pentru
generalizarea culturii cartofului, creşterii animalelor de rasă şi a viermilor
de mătase.
Desfiinţează vămile interne, încheie
tratate comerciale (Franţa, SUA). Are o balanţă comercială echilibrată deşi pătrunde
pe o piaţă concurenţială extrem de activă (Anglia, Saxonia, Bavaria, oraşele
hanseatice). Politica impozitară, implică impozitul pe proprietatea funciară,
impozitul indirect pe produse de consum (acciza) şi regia monopolului statului
(tutun, cafea, alcool, cacao). Cea mai mare parte a fondurilor sunt alocate
armatei permanente (200.000) instruită şi dotată modern, cu un corp ofiţeresc
recrutat din rândul nobilimii mici (junkeri).
Deficitul demographic este suplinit prin
atragerea a peste 300.000 de colonişti europeni, preponderant protestanţi, dar
şi evrei. Regele filosof a eşuat în desfiinţarea şerbiei, dar a îmbunătăţit
condiţia juridică a ţăranului (desfiinţarea pedepselor corporale, reducerea
corvezilor). Frederic a fost animat de idea ordinii şi raţiunii, dar nu a
sprijinit mişcarea iluministă prusacă care mergea în direcţia dezvoltării unei
culturi în limba germană. Principiul care l-a animat în guvernare a fost
„regele este primul servitor al Statului”. A fost şi propriul său ministru,
care a administrat „domeniul” sau statul administrativ, nobiliar şi militarist.
Pe termen scurt, reformele au făcut din Prusia o putere europeană.
Sursa: Ion Bulei, Alin Ciupala, Lucia Popa, Procesul de modernizare in sec. XVII - XIX
Comentarii
Trimiteți un comentariu