Maria Tereza (1740-1780)

 

                                                Sursa foto: en.wikipedia.org

Maria Tereza (1740-1780) guvernează un imperiu care teritorial era format din Austria şi posesiunile ereditare ale Coroanei (Boemia, Ungaria) plus teritorii intrate în timp sub Coroana de Habsburg în urma unor păci (Ţările de Jos – foste spaniole -, Milano, Mantua, Neapole, Bucovina). Statele componente beneficiau de instituţii locale tradiţionale şi manifestau o supunere formală faţă de Viena. Imperiul evidenţia lipsa de unitate administrativ teritorială şi caracterul multinaţional (etnic, cultural, religios). Maria Tereza nu a fost aderentă şi nici simpatizantă a iluminismului. Ea rămâne prototipul „regelui baroc”, religioasă până la bigotism (autoritate de drept divin) şi ataşată privilegiilor nobiliare. La baza reformelor sale iniţiate fragmentar şi cu prudenţă (1741: Scutirea nobililor de plata impozitelor; interzicerea alungării ţăranilor de pe moşie; 1746: Introducerea capitaţiei, impozit după venit şi stare socială; 1769: Certa puncta fixa obligaţiile ţăranilor din Transilvania (iobagi şi jeleri); 1770: Codul penal; 1773: Expulzarea iezuiţilor; 1774: Reforma învăţământului; 1774:

Comisia urbarială fixează obligaţiile ţăranilor), au stat două principii: respectarea privilegiilor nobilimii şi a valorilor tradiţionale şi întărirea autorităţii imperiale. Reformarea sistemului administrativ şi întărirea controlului Vienei asupra teritoriilor nu a dus decât la rezultate parţiale, o unificare administrativă între Austria şi Boemia (1749). Celelalte teritorii au manifestat opoziţii şi ataşament faţă de Dietele locale. Reformarea guvernământului central prin înfiinţarea Directoriului şi revigorarea Consiliului de Stat prin creşterea rolului Cancelarului Kaunitz întâmpină rezistenţe locale.

Reformarea sistemului de taxe, deşi acorda iniţiativelor locale libertate, nu rezolvă problemele financiare. Reformarea armatei care dovedise slăbiciuni inacceptabile, a dus la implicarea Statului în sistemul de recrutare şi creşterea gradului de instruire. Eficienţa armatei rămâne redusă. Şerbia, dură în Boemia şi Ungaria nu este desfiinţată, ameliorându-se numai condiţia juridică a ţăranului prin fixarea obligaţiilor faţă de nobili şi convertirea lor în bani. Reforma bisericii, mai ales în Austria, este strict limitată şi prudentă. Maria Tereza nu se lasă condusă de spiritul de toleranţă. Manifestă intransigenţă faţă de protestanţi şi evrei.

Totuşi, Biserica plăteşte pentru prima dată taxe, sunt închise mănăstirile care nu-şi justificau acţiunile de caritate, reduce numărul sărbătorilor religioase. Cenzura presei este scoasă de sub monopolul bisericii. Reorganizarea sistemului de vămi interne (1775) a stimulat comerţul. Prudenţa reformelor Mariei Tereza nu a întămpinat opoziţia nobilimiii, nici a Bisericii. Guvernarea este personală, dar regimul politic tinde să devină tot mai birocratic. Contemporanii ei i-au numit anii de domnie „epoca tereziană”.

 Sursa: Ion Bulei, Alin Ciupala, Lucia Popa, Procesul de modernizare in sec. XVII - XIX