După succesul partajului Poloniei și anexarea Bucovinei, ambițiosul împărat Iosif al II-lea și-a întors privirea către spațiul german, declanșând ceea ce istoria cunoaște sub numele de „Afacerea Bavareză”. Această dispută de succesiune nu a fost doar un conflict teritorial, ci un test de forță între viziunea expansionistă a Vienei și dorința Prusiei de a menține echilibrul de putere.
1. Miza succesiunii în Bavaria (1777-1778)
Moartea electorului Maximilian-Iosif în septembrie 1777 a lăsat Bavaria fără un moștenitor direct. Iosif al II-lea, acționând rapid, a negociat cu succesorul legitim, Carol-Theodor (Electorul palatin), ocuparea regiunii dintre Inn și frontiera austriacă.
Această mișcare a ignorat însă drepturile naturale ale următorului moștenitor, ducele de Deux-Ponts, oferindu-i lui Frederic al II-lea al Prusiei pretextul perfect pentru a interveni în calitate de „apărător al libertăților germanice”.
2. Războiul Cartofilor și Pacea de la Teschen
Deși armatele s-au mobilizat în Boemia în 1778, conflictul a rămas cunoscut sub numele ironic de Războiul Succesiunii Bavareze (sau „Războiul Cartofilor”), deoarece marile bătălii au fost evitate în favoarea manevrelor diplomatice.
Intervenția Franței: Deși cumnat cu Iosif al II-lea, Ludovic al XVI-lea (sfătuit de ministrul Vergennes) a refuzat să susțină Austria, preferând menținerea echilibrului continental.
Convenția de la Teschen (1779): Sub medierea franco-rusă, Austria a fost forțată să renunțe la majoritatea pretențiilor, primind doar micul teritoriu Innviertel. Franța și Rusia au devenit garantul noii ordini germane.
3. Noi provocări: Râul Escaut și Proiectul Schimbului Bavarez
Neresemnat, Iosif al II-lea a încercat în 1784 să forțeze deschiderea navigației pe râul Escaut, provocând Olanda (Provinciile Unite). Eșuând din cauza opoziției franco-prusace, împăratul a propus o strategie surprinzătoare: schimbul Țărilor de Jos (Flandra și Wallonia) cu Bavaria.
Reacția lui Frederic cel Mare: Liga Prinților
Pentru a contracara această ultimă tentativă a Vienei, bătrânul rege al Prusiei a orchestrat în 1785 formarea Ligii Prinților (Fürstenbund). Această alianță, care a inclus Saxa, Hanovra și chiar pe regele englez George al III-lea, a izolat politic Austria și a pus capăt definitiv visului bavarez al lui Iosif al II-lea.
Concluzie: Victoria Diplomației asupra Ambiției
Eșecul lui Iosif al II-lea, pecetluit prin Tratatul de la Fontainebleau (1785), a marcat succesul diplomației franceze conduse de Vergennes și apogeul prestigiului prusac în Europa. În timp ce Austria a fost forțată să plătească despăgubiri și să-și retragă proiectele, Prusia s-a consolidat ca principala forță de opoziție în cadrul Sfântului Imperiu Roman.
Comentarii
Trimiteți un comentariu