Susa foto: opiniatransilvana.ro
Data de 10 noiembrie 1928 rămâne una dintre cele mai efervescente borne din istoria politică a României Mari. După ani de dominație liberală, instalarea guvernului prezidat de Iuliu Maniu a fost privită ca un triumf al democrației și al maselor populare asupra „oligarhiei” financiare.
În acest articol, explorăm ascensiunea PNȚ, reformele ambițioase ale lui Maniu, politica „porților deschise” și tensiunile sociale care au culminat cu tragedia de la Lupeni și restaurația carlistă.
1. Drumul spre Putere: Eșecul lui Titulescu și Victoria lui Maniu
După demisia lui Vintilă Brătianu, Regența a încercat inițial o formulă de „uniune națională” sub conducerea lui Nicolae Titulescu. Planul a eșuat însă rapid din cauza refuzului intransigent al lui Iuliu Maniu de a face compromisuri cu vechiul Parlament liberal.
La 8 noiembrie 1928, Maniu primește mandatul fără condiții, declanșând o stare de euforie națională. Presa vremii, prin publicații precum Dreptatea sau Cuvântul lui Nae Ionescu, saluta „îngroparea epocii de ipocrizie și arbitrar”.
2. Alegerile din 1928: O Victorie Zdrobitoare
Campania electorală din decembrie 1928 s-a desfășurat sub semnul unei „psihoze colective”. Cetățenii, convinși că urmează o „eră nouă”, au acordat Partidului Național-Țărănist un scor istoric: 77,76% din voturi (348 de mandate). Partidul Național-Liberal a suferit o înfrângere umilitoare, obținând doar 6,55%.
Această victorie a oferit guvernului Maniu o legitimitate fără precedent, dar a ridicat și așteptări aproape imposibil de satisfăcut în contextul marii crize economice ce bătea la ușă.
3. Reforma Statului: Directoratele Ministeriale și Jandarmeria
Odată instalat, guvernul a trecut la reorganizarea aparatului de stat:
Legea administrativă (1929): A creat șapte Directorate Ministeriale (București, Cluj, Iași, Chișinău, Cernăuți, Timișoara, Craiova) pentru a descentraliza controlul.
Modernizarea forțelor de ordine: S-au adoptat legi pentru reorganizarea Jandarmeriei și a Poliției, urmărind profesionalizarea acestora.
Reforma penitenciarelor: S-a recunoscut regimul preferențial pentru deținuții politici, o măsură de democratizare a sistemului de detenție.
4. Politica Economică a „Porților Deschise”
Spre deosebire de protecționismul liberal („Prin noi înșine”), PNȚ a adoptat doctrina „porților deschise” față de capitalul străin.
Stabilizarea Monetară și Împrumuturile Externe
La 7 februarie 1929, s-a realizat stabilizarea monetară a leului (la o valoare de 32 de ori mai mică decât în 1890), punând capăt inflației galopante de după război. Totuși, prețul a fost mare:
Concesiuni oneroase: Fabricarea chibriturilor a fost cedată unei firme suedeze, iar telefoanele unei societăți americane (care a construit celebrul Palat al Telefoanelor).
Consilieri străini: Guvernul a acceptat experți străini la Banca Națională, fapt ce a dus la critici privind pierderea suveranității economice.
5. Conflictul Social: Tragedia de la Lupeni (1929)
Iluzia „erei noi” s-a spulberat rapid sub presiunea Crizei Economice Mondiale. Scăderea prețului cerealelor și șomajul au dus la conflicte violente.
Cel mai negru moment a fost greva minerilor de la Lupeni (august 1929). Din cauza condițiilor mizerabile și a refuzului guvernului de a interveni în negocieri, armata a deschis focul: 22 de morți și 58 de răniți. Această represiune a zdruncinat moralitatea regimului Maniu, demonstrând că „piesa era în fond aceeași”, chiar dacă personalul se schimbase.
6. Criza Regenței și Calea spre Restaurație
Regența (formată din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Constantin Sărățeanu) era percepută ca fiind slabă și subordonată guvernului. În acest vid de autoritate, mișcarea „carlistă” a câștigat teren.
Argumentele carliștilor:
Nevoia unui „salvator” în fața crizei.
Armata dorea un comandant suprem real.
Intelectuali precum Nae Ionescu, dezamăgiți de PNȚ, vedeau în Carol soluția pentru reinstaurarea ordinii.
În ciuda legii „împotriva alarmismului” și a eforturilor lui Maniu de a controla presa, apelul pentru revenirea lui Carol a devenit de neoprit, fiind susținut chiar și de lideri ai opoziției precum Alexandru Averescu sau N. Iorga.
Concluzie: Bilanțul Unei Speranțe Pierdute
Prima guvernare național-țărănistă a început sub auspicii democratice, dar a sfârșit prin a fi victima propriei neputințe în fața crizei economice și a jocurilor politice de culise. Deși a realizat stabilizarea monetară și a modernizat infrastructura (telefoane, șosele), PNȚ nu a reușit să aducă bunăstarea promisă, lăsând ușa deschisă pentru revenirea autoritară a lui Carol al II-lea.
Sursa: Coord. Ioan Scurtu, Istoria Romanilor, Academia Romana, Vol. VIII
Comentarii
Trimiteți un comentariu