Revoluția de la 1848 în Țara Românească: De la Proclamația de la Islaz la Guvernul Provizoriu

 

                                                        Sursa foto: www.istorie-pe-scurt.ro

Dacă în Moldova mișcarea a fost rapid înăbușită, în Țara Românească, Revoluția de la 1848 a cunoscut o desfășurare amplă, reușind să instaureze un regim nou și să pună în discuție bazele societății feudale. De la figurile legendare precum Nicolae Bălcescu și Ion Heliade Rădulescu, până la sacrificiul maselor populare, acest episod rămâne actul de naștere al României moderne.

1. Preludiul Revoluției: Agitația de la București

Încă din martie 1848, Bucureștiul era împânzit de manifeste nocturne care cereau abolirea privilegiilor. Deși domnitorul Gheorghe Bibescu era presat de consulul rus Kotzebue să ferească țara de „ciuma” revoluționară, tinerii patrioți (C.A. Rosetti, Ion Ghica, frații Golești) pregăteau deja schimbarea.

Un rol crucial l-au avut Nicolae Bălcescu și Al.G. Golescu (Negru), reveniți de la Paris, care au adus cu ei suflul radical al Europei. Ei au constatat că nu doar elitele, ci și poporul și chiar unii ispravnici erau pregătiți pentru „izbândă”.

2. Momentul Islaz: „Câmpul Regenerării”

Din cauza măsurilor represive din Capitală, scânteia a pornit de la Islaz, pe 9/21 iunie 1848. Aici, sub protecția maiorului Christian Tell și a căpitanului Nicolae Pleșoianu, s-a citit Proclamația de la Islaz.

Cele mai importante puncte ale Proclamației:

• Autonomie: Independență administrativă și legislativă față de marile puteri.

• Egalitate socială: Desființarea rangurilor boierești și impozit proporțional.

• Reforma agrară: Emanciparea și împroprietărirea clăcașilor (punctul 13).

• Libertate: Abolirea cenzurii și a pedepsei cu moartea.

• Emancipare: Drepturi politice pentru evrei și eliberarea robilor romi.

3. Victoria de la București și Abdicarea lui Bibescu

Două zile mai târziu, pe 11/23 iunie, mii de bucureșteni s-au îndreptat spre Palat. Puși în fața unei mulțimi uriașe, ofițerii au refuzat să tragă în propriul popor. Sub presiune, Bibescu semnează Constituția (Proclamația) și abdică la scurt timp, lăsând țara în mâinile unui Guvern Provizoriu.

Acest guvern, condus simbolic de mitropolitul Neofit, a reunit mințile strălucite ale epocii: Bălcescu, Heliade Rădulescu, Rosetti și Tell.

4. Provocările noului regim: Reacțiunea și amenințarea externă

Regimul revoluționar a avut de înfruntat două mari obstacole:

1. Comploturile interne: Coloneii Odobescu și Solomon au încercat arestarea guvernului, dar au fost opriți de curajul Anei Ipătescu și al poporului mobilizat de Ion C. Brătianu.

2. Presiunea Marilor Puteri: Rusia și Imperiul Otoman priveau cu ostilitate reformele. Intrarea trupelor ruse în Moldova a creat panică, ducând la o scurtă retragere a guvernului spre munți, însă poporul a readus liderii la București.

5. Comisia Proprietății și impasul reformei agrare

Cea mai dificilă problemă a fost Articolul 13. Pentru a-l pune în aplicare, s-a creat Comisia Proprietății, formată din număr egal de boieri și țărani. Disputele au fost aprinse: țăranii cereau pământ, în timp ce proprietarii se opuneau vehement. Din cauza neînțelegerilor și a presiunilor externe (Poarta se temea de idei „socialiste”), comisia a fost dizolvată, lăsând problema nerezolvată — un fapt care a slăbit entuziasmul maselor.

6. Sfârșitul unei epoci: Suleiman Pașa și rezistența

Spre finalul verii, Poarta a trimis un corp de armată condus de Suleiman Pașa. Deși acesta a fost impresionat de determinarea poporului adunat pe străzile Bucureștiului și a acceptat o Locotenență Domnească (Golescu, Heliade, Tell), presiunea Rusiei avea să forțeze în curând o intervenție militară mult mai dură.

După trei luni de libertate și reforme curajoase, regimul revoluționar muntean s-a prăbușit sub presiunea combinată a celor două mari imperii vecine: Otoman și Rus. Deși diplomația română a încercat până în ultimul moment să obțină recunoașterea internațională, forța armelor a pus capăt „primăverii popoarelor” la sud de Carpați.

7. Izolarea Diplomatică și Înlocuirea lui Suleiman Pașa

Liderii revoluționari, precum Ion Ghica la Constantinopol sau Al. G. Golescu (Negru) în Europa de Vest, au încercat să convingă marile puteri că o Românie liberă este un tampon necesar împotriva expansionismului rus. Însă Marea Britanie și Franța au rămas rezervate, preferând menținerea integrității Imperiului Otoman.

Sub presiunea Rusiei, care nu accepta sub nicio formă succesul revoluției, sultanul îl înlocuiește pe moderatul Suleiman Pașa cu Fuad Efendi, un comisar hotărât să restaureze vechea ordine a Regulamentului Organic.

8. 6 Septembrie: Arderea Regulamentului Organic

Într-un ultim gest de sfidare și demnitate națională, pe 6/18 septembrie, la București a avut loc o ceremonie grandioasă. În sunetele Marseiezei, românii au ars în mod public Regulamentul Organic (simbolul protectoratului rus) și Arhondologia (cartea rangurilor boierești), proclamând că nu mai există cale de întoarcere la sclavie.

9. Zidul Viu de la Cotroceni

Pe 11/23 septembrie, trupele otomane conduse de Fuad Efendi au ajuns la porțile Bucureștiului. Spectacolul a fost impresionant: aproximativ 30.000 de țărani, organizați pe sate, cu preoții în frunte și prapurii bisericilor ridicați, au format un „zid viu” în fața mănăstirii Cotroceni. Deși nu erau înarmați, aceștia au încercat să oprească invazia prin forța prezenței lor, îngenunchind și aplecând steagurile în fața soldaților pentru a invoca mila și fraternitatea.

10. 13 Septembrie: Bătălia din Dealul Spirii

Ziua de 13/25 septembrie 1848 rămâne scrisă cu sânge în istoria națională. În timp ce liderii revoluționari erau arestați la Cotroceni, trupele otomane au intrat în București.

În Dealul Spirii, o subunitate de linie și compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu s-au ciocnit cu armata otomană. Deși depășiți numeric, pompierii au luptat cu un eroism sălbatic, transformând o simplă operațiune de ocupare într-o bătălie în toată regula. Rezistența lor a demonstrat Europei că românii sunt gata să moară pentru Constituția lor.

11. Tabăra de la Râureni și Finalul Rezistenței

În Oltenia, Gheorghe Magheru, numit căpitan general, organizase o tabără militară la Râureni (Câmpul lui Traian). Cu mii de panduri și voluntari, Magheru spera într-o rezistență armată prelungită sau într-o intervenție a „națiilor slobode”.

Totuși, realizând că țara este prinsă între armatele otomane și cele ruse (conduse de generalul Lüders) și la sfatul consulului britanic Colquhoun, Magheru decide să dizolve tabăra pentru a evita un masacru inutil. El trece munții în Transilvania, marcând sfârșitul oficial al guvernării revoluționare.

12. Urmările: Ocupația și Exilul

După victorie, a fost numit caimacam Constantin Cantacuzino, un instrument al puterilor ocupante. Țara Românească a intrat sub o grea ocupație militară dublă (ruso-turcă), iar fruntașii revoluției au fost siliți să ia calea exilului în Turcia, Franța sau Austria.

Concluzie

Deși înăbușită prin forță, Revoluția de la 1848 în Țara Românească a reușit să supraviețuiască mai mult de 100 de zile, mai mult decât multe alte mișcări europene. Ideile de la Islaz nu au murit; ele au rămas în conștiința elitei aflate în exil, care, un deceniu mai târziu, avea să înfăptuiască Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza.

Sursa: Coord. Dan Berindei, Istoria Romanilor, Academia Romana Vol. VII, TOM I