Foto creata cu AI Istoria economică a Moldovei și a Țării Românești este adesea percepută prin prisma agriculturii și a meșteșugurilor tradiționale. Totuși, începând cu secolul al XVIII-lea, peisajul economic de la nord de Dunăre începe să se schimbe. Apar manufacturile, primele unități cu caracter industrial care, deși foloseau tehnici manuale, introduceau o organizare revoluționară pentru acea vreme: diviziunea tehnică a muncii.
Spre deosebire de atelierul meșteșugăresc, unde un singur om realiza produsul de la început la sfârșit, manufactura reunea sub același acoperiș zeci sau chiar sute de lucrători și salahori, toți subordonați unui patron. Scopul era clar: eficiența. Prin fragmentarea procesului de producție, se obținea o cantitate mai mare de bunuri destinate pieței, cu beneficii maxime pentru investitor.
1. Capitalul și Mentalitatea: De unde veneau banii?
Înființarea unei manufacturi necesita un capital considerabil. Acești bani proveneau din câteva surse cheie:
Vistieria Țării: Rezultată din veniturile domniei (arendarea vămilor, minelor, taxele fiscale), numite husmeturi în Muntenia și ruzumaturi în Moldova.
Marea Boierime: Stăpânii de pământ, tot mai implicați în economia de schimb, vindeau cereale, miere, ceară și vite pe piețele externe, reinvestind profitul în noi întreprinderi.
Ideile Mercantiliste: O elită formată din domni, boieri și negustori a început să îmbrățișeze ideea că statul trebuie să producă singur mărfurile de „interes obștesc” pentru a opri scurgerea banilor către importuri străine.
Călătorul italian Anton Maria Del Chiaro observa cu uimire la începutul secolului al XVIII-lea că românii sunt „înzestrați cu foarte multă pricepere” și capabili să imite orice meserie, fie turcească, fie europeană. Această capacitate de adaptare a fost motorul care a transformat visul autarhiei economice în realitate manufacturieră.
2. Harta Manufacturilor: De la Postav la Sticlărie
Manufacturile au apărut inițial pe moșiile boierești și mănăstirești, unde exista din abundență materie primă și forță de muncă (țărani dependenți obligați la clacă).
Postavul și Textilele
Una dintre cele mai mari nevoi ale țării era postavul pentru armată și populație.
Afumați (lângă București): Boierii Cantacuzini dețineau aici o manufactură încă de la finele secolului al XVII-lea, producând postav albastru și roșu.
Chiperești (Moldova): În 1766, aici funcționa o întreprindere uriașă în care se investiseră 40.000 de taleri, utilajele fiind aduse tocmai din Polonia.
Pociovaliște (Ilfov): În 1794, documentele subliniau importanța acestei fabrici pentru a nu mai pierde banii țării pe lucruri străine.
Sticlăria și Hârtia
Sticla produsă lângă Târgoviște era considerată superioară celei poloneze, fiind „foarte transparentă și de culoare albastră”. Manufacturi de sticlă găsim și la Călugăra (Bacău), unde lucrau specialiști din Transilvania, sau la Doicești și Vitijeni.
Hârtia, esențială pentru administrație și tipar, se producea în centre precum Fundeni, Batiștea sau Cațichea, unde investiția în clădiri și teren a depășit 32.000 de taleri.
Produse Alimentare de Lux
Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, apar manufacturi de paste făinoase (fidea), bere și ulei în marile orașe (București, Iași, Galați). Doamna Ruxandra Hangerli este menționată în 1798 cumpărând o fabrică de fidea dotată cu „ergalii de aramă și lemn”.
3. Șantierele Navale: Industria de pe malul apelor
Poate cea mai spectaculoasă formă de activitate industrială au fost șantierele navale. Dunărea și Oltul au devenit „autostrăzi” pe care pluteau vase construite prin cooperarea între meșteri locali și ingineri străini.
Giurgiu și Brăila: Aici s-au construit galioane, fregate și șăici de război pentru flota otomană, dar și vase comerciale pentru trebuințele locale. Un galion de la Giurgiu avea circa 25 metri lungime și era prevăzut cu artilerie.
Galați: Principalul șantier al Moldovei. Consulul francez Charles Peyssonel scria în 1760 că vasele de la Galați erau la fel de bune ca cele din Scandinavia, dar la un preț mult mai convenabil. Un vas de 45 de metri lungime era lansat aici în 1762.
Căscioarele (Ilfov): Un șantier strategic unde se construiau vase militare pentru armata austriacă în timpul războaielor de la finele secolului al XVIII-lea.
4. Tipografiile: Manufactura Cuvântului
Transformarea tipografiilor în manufacturi a avut loc prin introducerea unei diviziuni stricte a muncii. Nu mai vorbim de un simplu meșter tipograf, ci de o echipă complexă:
Turnători de slovă: Topeau plumbul pentru litere.
Zețari: Culegeau literele în rame.
Gravori (Xilografi): Executau ilustrațiile pe lemn sau metal.
Corectori și Legători.
Tipografiile din București, Iași, Buzău sau mănăstirea Neamț au devenit adevărate centre de producție culturală în serie, unele fiind arendate unor patroni particulari, precum Duca Sotirovici sau frații Nicola și Iani Lazăr.
5. Tehnologia și Forța de Muncă
Echipamentele manufacturilor erau un amestec de ingeniozitate locală și tehnologie de import:
Cazanele de aramă și roțile de moară erau lucrate de meșteri autohtoni.
Războaiele de țesut veneau din Polonia sau Viena.
Holenderele pentru hârtie proveneau din Franța și Olanda, iar utilajele pentru tors bumbac din Anglia.
Oamenii din spatele mașinilor: Forța de muncă era eterogenă. Pe lângă specialiștii aduși din Silezia, Prusia sau Viena (plătiți cu simbrie), lucrau mii de clăcași autohtoni. La manufactura de postav de la Pociovaliște, numărul lucrătorilor a crescut de la 150 la 243 în câteva decenii. La Mărcuța, 150 de oameni produceau basmale (testemeluri).
Condițiile de muncă erau grele. Femeile și copiii (de la 12 ani) erau folosiți adesea în producție. Nu existau măsuri de protecție; documentele menționează torcători care își pierdeau degetele în utilajele de postav. Nemulțumirile legate de salarizare duceau uneori la întreruperi ale muncii, proteste timpurii reprimate prin amenzi de către patroni.
Concluzie: Un pas spre Modernitate
Manufacturile din Principate nu au fost doar simple afaceri, ci simboluri ale dorinței de progres. Chiar dacă multe proiecte au rămas nefinalizate (precum cel al fabricii de arme din București - 1794), existența lor a demonstrat că societatea românească putea să treacă de la consumul pasiv la producția activă. Aceste întreprinderi au pregătit terenul pentru industria modernă de mai târziu, formând primele generații de lucrători calificați și obișnuind capitalul autohton cu riscurile și beneficiile investiției industriale.
Sursa: Coord. Paul Cernovodeanu, Istoria Romanilor, Academia Romana, Vol. VI
Comentarii
Trimiteți un comentariu