Sursa foto: historia.ro
Istoria modernă a României a fost pecetluită pe câmpurile de luptă din Bulgaria, unde căderea Plevnei a reprezentat punctul de cotitură pentru obținerea neatârnării de sub Imperiul Otoman. După luni de asediu epuizant, momentul decembrie 1877 a marcat prăbușirea rezistenței lui Osman Pașa și deschiderea drumului către victoria finală a forțelor româno-ruse.
Blocada Plevnei: Un Cerc de Foc și Fier
Până la sfârșitul lunii octombrie 1877, Plevna era complet izolată. Informațiile obținute de la dezertori și refugiați bulgari conturau un tablou apocaliptic în interiorul cetății: armata otomană suferea de foame, frig și o lipsă acută de muniție. Ofițerii turci descriau orașul ca pe un „vast mormânt”, unde rațiile de hrană mai ajungeau pentru maximum 15 zile, iar mortalitatea creștea vertiginos.
În ciuda propunerilor umanitare de capitulare, Osman Pașa a ales să reziste, sperând într-o minune diplomatică sau militară care nu a mai venit.
Structura Armatei de Vest
La începutul lui noiembrie, Armata de Vest (forțele de încercuire) însuma aproximativ 100.000 de oameni, având următoarea componență:
Trupele ruse: 125 batalioane, 88 escadroane și 64 baterii.
Armata română: 45 batalioane, 38 escadroane și 19 baterii.
Comandamentul aliat, aflat sub coordonarea Domnitorului Carol I, a împărțit perimetrul de 50 km în șase sectoare strategice. Primul sector, cel mai lung, era apărat de Diviziile 2 și 3 române sub comanda generalului Alexandru Cernat.
28 Noiembrie 1877: Ziua Decisivă și Capitularea lui Osman Pașa
Rămas fără resurse, Osman Pașa a încercat o manevră disperată de spargere a blocadei în dimineața zilei de 28 noiembrie/10 decembrie. Planul său presupunea trecerea Vidului și forțarea drumului spre Sofia.
Rolul Armatei Române în lupta finală
În timp ce primul eșalon otoman se izbea de rezistența grenadierilor ruși, trupele române au executat manevre fulgerătoare care au decis soarta bătăliei:
Ocuparea Griviței 2: Trupele conduse de locotenent-colonelul I. Cotruț au profitat de retragerea turcilor și au ocupat reduta.
Intrarea în Plevna: Divizia 2 română a fost prima care a pătruns în oraș. Publicația „Journal de St. Pétersbourg” consemna la acea vreme: „Primele trupe intrate în Plevna sunt acelea ale Diviziei 2 române, care dădură cea dintâi lovitură turcilor”.
Cucerirea Opanezului: Unități din Diviziile 2 și 3 au anihilat ariergarda turcă, blocând orice posibilitate de ajutor pentru eșalonul de ruptură al lui Osman Pașa.
Momentul Sabiei: Colonelul Cerchez și Osman Pașa
Rănit și înconjurat, Osman Pașa s-a refugiat într-o casă lângă podul de peste Vid. Acolo, colonelul Mihail Cerchez, comandantul Diviziei 2 române, a primit propunerea de capitulare. Deși Osman i-a întins sabia, Cerchez a dat dovadă de un cavalerism rar, refuzând să o primească personal și precizând că soarta armatei prizoniere va fi decisă de Carol I și Marele Duce Nicolae. Aproape 45.000 de soldați otomani au fost luați prizonieri în acea zi istorică.
Campania spre Vidin: Iarna Neînduplecată
După succesul de la Plevna, misiunea armatei române s-a mutat spre nord-vestul Bulgariei. Obiectivul? Anihilarea forțelor otomane din Vidin și Belogradcik.
Înaintarea s-a făcut în condiții climatice extreme, cu zăpezi mari și temperaturi scăzute. Divizia 1 română a cucerit succesiv localitățile Lom Palanka și Arcer Palanka, pregătind asediul final asupra cetății Vidin.
Bătălia de la Smârdan: Vitejie la Baionetă
La 12/24 ianuarie 1878, a avut loc unul dintre cele mai glorioase episoade ale campaniei: atacul de la Smârdan. Trupele române, inclusiv Regimentele 4 și 6 linie și celebrul escadron de călărași Suceava, au atacat impetuos redutele turcești.
Pictura celebră a lui Nicolae Grigorescu, „Atacul de la Smârdan”, surprinde exact acea atmosferă: un asalt la baionetă, purtat sub şuierul gloanțelor și strigătele de luptă ale soldaților români. Rezultatul a fost capturarea a trei redute și a satului Inova în doar câteva ore, cu prețul a peste 600 de jertfe românești.
Armistițiul și Recunoașterea Independenței
Bombardamentul masiv asupra Vidinului, susținut de 148 de guri de foc românești, a continuat până la începutul lunii februarie. La 23 ianuarie/4 februarie 1878, vestea încheierii armistițiului de la Adrianopol a pus capăt ostilităților.
Conform clauzelor armistițiului, armata română a ocupat cetățile Vidin și Belogradcik în februarie 1878, fiind primită cu entuziasm de populația creștină locală.
Bilanțul unui Război de Neatârnare
Campania de la sud de Dunăre nu a fost doar o serie de bătălii, ci efortul suprem al unei națiuni care și-a dorit libertatea. Prețul plătit de România a fost greu:
10.000 de morți, răniți și dispăruți.
Eforturi logistice și financiare imense.
O recunoaștere internațională câștigată prin „sânge și fier”.
Așa cum subliniau observatorii străini ai vremii (generalul Valentine Baker sau istoricul Yilmaz Öztuma), fără intervenția și sacrificiul armatei române, victoria de la Plevna ar fi fost mult întârziată, iar soarta războiului ar fi putut fi diferită.
Sursa: Coord. Dan Berindei, Istoria Romanilor, Academia Romana Vol. VII, TOM I
Comentarii
Trimiteți un comentariu